FOTO: Acțiuni preventive pentru siguranța tinerilor, desfășurate de IPJ Alba. Peste 700 de elevi din județ au primit recomandări de la polițiști
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu instituţiile partenere, desfăşoară, permanent, acţiuni informativ – preventive dedicate siguranţei tinerilor. În ultimele 8 zile, peste 700 de elevi din judeţul Alba au participat la acţiunile desfăşurate de poliţişti, în scopul prevenirii victimizării acestora din accidente şi infracțiuni.
Potrivit IPJ Alba, în perioada 8 – 16 noiembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia, ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, ai Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, cu sprijinul cadrelor didactice, au continuat acţiunile informativ – preventive dedicate siguranței din unităţi de învăţământ şi centre de zi.
Astfel, peste 700 de elevi, beneficiari ai proiectelor, programelor şi campaniilor de prevenire aflate în derulare, au participat la 10 activităţi în cadrul cărora specialiştii în promovarea siguranţei au susţinut teme privind prevenirea accidentelor rutiere, prevenirea hărţuirii în şcoli, prevenirea abuzurilor şi violenţei asupra tinerilor, prevenirea traficului de persoane şi a consumului şi traficului de droguri.
Poliţiştii de la Biroul Rutier Alba Iulia au fost prezenţi la Liceul de Arte „Regina Maria” din municipiu unde i-au învăţat, pe elevii din clasele a V-a şi a VI-a să traverseze corect şi să respecte regulile privind circulaţia pe drumurile publice.
Elevii din Școlile Gimnaziale „Vasile Goldiş” Alba Iulia şi „Decebal” Cricău precum şi cei din Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj, Liceul Tehnologic „Alexandru Domşa” Alba Iulia dar şi copii prezenţi în Centrele de zi „Sfântul Nicolae”, „Sfânta Cuvioasa Parascheva” şi Centrul de Plasament Blaj, au participat la discuţii interactive, au vizionat filme educative şi au primit materiale de promovare a siguranţei în şcoli.
Poliţiştii le-au făcut recomandări elevilor, legate de modalitatea de a se comporta în şcoală, evitarea stărilor conflictuale şi siguranța pe drumul spre şi de la şcoală.
[nggallery id=4865]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale
INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale Un incendiu a izbucnit luni seara, la Aiud, în subsolul unui bloc de pe strada Ecaterina Varga. Au intervenit pompierii cu trei autospeciale. Citește și: VIDEO INCENDIU la un stâlp de electricitate de pe strada Lucian Blaga din Alba […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale