Casa Regală va avea un nou statut în România: va deveni instituție de utilitate publică
Casa Regală a României va avea un nou statut, clar reglementat, cu personalitate juridică de utilitate publică și autonomă.
Președinții Camerei Deputaților și Senatului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au depus la Parlament o iniţiativă legislativă în acest sens. Este vorba despre o idee mai veche care ar fi trebuit adoptată în Guvern încă de anul trecut, însă acest lucru nu s-a întâmplat până acum.
Proiectul mai propune „recunoașterea poziției de șef a Casei Regale, ca poziție onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost șef de stat”. Scopul inițiativei este de a crea un cadru prin care Casa Regală să se implice mai mult în societatea românească.
„Suntem alături de Majestatea Sa, Regele Mihai, care se confruntă cu probleme grave de sănătate și considerăm că această propunere legislativă reflectă recunoașterea modului exemplar în care Majestatea Sa și-a făcut datoria față de România”, au spus Dragnea și Tăriceanu.
În prezent, membrii Familiei Regale sunt implicați în societatea românească prin diferite activități și sunt conectați la viața socială, politică și culturală a României, însă fără o reglementare clară a statutului.
Sursa: antena3, evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii