FOTO: ”Voleiul între laude și aplauze – Județul Alba”, cartea profesorului Mihai Frățilă, lansată la Alba Iulia. Întreaga istorie a voleiului din județ, într-o enciclopedie de peste 300 de pagini
Vivat voleiul din Județul Alba, vivat gloriilor din acest sport. Acesta este motto-ul sub care s-a desfășurat la Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba lansarea cărții ”Voleiul între laude și aplauze-Județul Alba”.
Întâlnirea prilejuită de lansarea cărții ”Voleiul între laude și aplauze-Județul Alba”, care a avut loc sâmbătă, 28 octombrie 2017, s-a transformat într-un adevărat eveniment cultural și sportiv la care au luat parte gloriile sportive din voleiul de ieri și de azi al județului Alba, cadre didactice, antrenori, reprezentanți ai galeriilor și ai publicului ce umpleau cu ani în urmă sălile de sport și reprezentanți ai autorităților județene și locale- președintele Consiliului Județean Alba Ion Dumitrel, vicepreședintele Consiliului Județean Alba Dumitru Fulea, viceprimarul municipiului Alba Iulia Gabriel Pleșa și administratorul județului Alba, Dan Popescu.
Mulți dintre invitații autorului cărții, profesorul, jucătorul și antrenorul Mihai Frățilă au scris adevărate pagini de istorie sportivă prin rezultatele obținute cu echipa de club sau cu echipa națională fie la Campionate locale sau naționale, fie la Campionate Europene, Mondiale sau chiar la Jocurile Olimpice.
Adevărată monografie a mișcării voleibalistice din județul Alba, cartea aduce în paginile ei apariția voleiului ca fenomen sportiv de amploare pe aceste meleaguri odată cu echipele campioane din anii 1956-1957 și până la echipa de volei Alba-Blaj, campioană a României în zilele noastre. Cartea ”Voleiul de la laude la aplauze-Județul Alba” se constituie într-un document sportiv de valoare și înglobează în paginile sale atât fotografii din arhivele personale ale sportivilor cât și facsimile din presa vremii cu interviuri și cronici sportive. Alături de imagine, textul semnat de profesorul Mihai Frățilă aduce informații importante despre campionate, loturi și jucători, aranjate cronologic, dar și pe localități.
Cartea a fost exemplar prezentată publicului prezent de către ziaristul Ioan Bâscă, care a făcut o trecere în revistă a principalelor evenimente sportive din Județul Alba. Au mai vorbit despre carte și voleiul din județul Alba, președintele Consiliului Județean Alba Ion Dumitrel și moderatoarea întâlnirii Daniela Floroian, și ea fostă jucătoare de volei în echipa Clubului Sportiv Școlar din Alba Iulia, avându-l ca antrenor pe profesorul Gheorghe Lăpăduș. În sală s-au aflat atât prima antrenoare a echipei de volei feminin cât și mulți din jucătorii echipelor de volei feminin și masculin cu care județul Alba s-a mândrit de-a lungul anilor, mulți dintre ei venind de la distante considerabile pentru a-și reîntâlni camarazii.
Cuvântul de încheiere l-a avut autorul, redutabilul sportiv și profesor Mihai Frățilă, care a trudit peste patru ani la documentarea acestei cărți-eveniment. Cu o memorie de invidiat a făcut câte un portret de jucător al fiecăruia dintre jucătorii și antrenorii prezenți în sală, fie că era vorba de sportivi ce au activat în anii cincizeci sau de sportivi ai ultimilor ani. Au fost de asemenea evocați toți cei plecați dintre noi dar care prin activitatea lor sportivă rămân veșnic în amintirea iubitorilor de sport, semnând cu litere de aur în cartea sfântă a voleiului românesc. Autorul cărții a subliniat de asemenea că această carte se vrea a fi nu numai un document sportiv ci și un semn de recunoștință veșnică pentru cei doi antrenori care au pus bazele voleiului în județul Alba: Vianu Moldovan și Gheorghe Lăpăduș. De ei și de memoria lor se leagă excelentele rezultate pe care județul Alba le-a avut ani la rând în volei și lor li se datorează formarea unei pepiniere de copii care ulterior au performat în marile competiții sportive.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de autor și cu o avalanșă de amintiri depănate de toți cei prezenți.
Organizatorii evenimentului au fost Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba iar evenimentul face parte din Programul 4ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.9 lansări de carte al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba pe anul 2017.
[nggallery id=4774]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii