Sancțiuni în valoare de peste 90.000 de lei după acțiunea polițiștilor rutieri și de ordine publică din Alba, de săptămâna trecută
În săptămâna precedentă, poliţiştii din Alba au depistat aproape 800 de conducători auto, biciclişti şi pietoni ce au încălcat regulile privind circulaţia pe drumurile publice. Au fost aplicate amenzi în valoare de 92.720 de lei, au fost reţinute 38 de permise de conducere şi retrase 7 certificate de înmatriculare.
În perioada 16-22 octombrie a.c., poliţiştii din structurile de poliţie rutieră din judeţul Alba, sprijiniţi de poliţiştii din structurile de ordine publică, atât din mediul urban cât şi din mediul rural, au organizat o acţiune, pe raza întregului judeţ, ce a avut ca scop prevenirea accidentelor de circulaţie şi depistarea participanţilor la traficul rutier care nu respectă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 794 de sancţiuni contravenţionale, din care 264 pentru depăşirea regimului legal de viteză, 5 pentru consum de alcool, 18 pentru neacordarea de prioritate, 4 pentru depăşire neregulamentară, 74 pietonilor ce s-au angajat în traversări neregulamentare, 42 bicicliştilor ce au încălcat regulile de circulaţie, iar restul sancţiunilor au fost aplicate pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Au fost reţinute 38 de permise de conducere, din care 9 pentru depășirea, cu peste 50 de kilometri/oră a limitei legale de viteză, 5 pentru consum de alcool, 4 pentru depăşire, 18 pentru neacordarea de prioritate, iar două pentru alte abateri şi au fost reţinute 7 certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 92.720 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii