Preţul fără taxe al carburanţilor a coborât sub media europeană, ca urmare a creșterii accizei la benzină şi motorină, coroborată cu scumpirile mai mici decât cele estimate
Petroliştii nu au transferat în totalitate creşterea de acciză în preţ şi, pentru ca preţurile finale de la pompă să nu crească şi mai mult, şi-au redus marjele. Creşterea accizei la benzină şi motorină, coroborată cu scumpirile mai mici decât cele estimate, operate de companiile petroliere, a condus la preţuri fără taxe, în România, sub media europeană.
Potrivit ultimelor date ale Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al pieţei carburanţilor al Comisiei Europene, la data de 2 octombrie, preţul mediu al benzinei, în România, fără taxe, era de 470 de euro pentru 1.000 de litri, iar la motorină de 517 euro pentru 1.000 de litri. Sub media europeană, care era, la aceeaşi dată, de 497 de euro pentru 1.000 de litri de benzină şi de 521 de euro pentru 1.000 de litri de motorină.
Ultima creştere a accizei la carburanţi de 16 bani pe litru (efect cumulat de 19 bani în preţ, acciza fiind purtătoare de TVA), a intrat în vigoare la data de 1 octombrie.
Anterior creşterii, în două trepte, a accizei la carburanţi, situaţia stătea invers. Spre exemplu, la data de 28 august, preţul mediu al benzinei, în România, fără taxe, era de 488 de euro pentru 1.000 de litri, iar cel al motorinei de 499 de euro. Valori mai mari decât media europeană: la aceeaşi dată, preţul mediu la nivelul UE 28 al benzinei era de 478 de euro, iar cel al motorinei de 484 de euro.Preţul fără taxe al carburanţilor mai mare decât media europeană a fost un argument folosit des de politicieni caând au atacat public companiile petroliere pentru că ar vinde carburanţi prea scump. Acestea din urmă au argumentat, mai puţin vocal, că în România sunt alte costuri (România a trecut de exemplu la standardul euro 5 mai repede decât alte state, iar asta a generat investiţii de sute de milioane de euro în rafinării), logistica şi transportul sunt mai scumpe, etc.
După această creştere de acciză însă, ponderea taxelor (acciză şi TVA) în preţul final a crescut la niveluri care au depăşit multe din statele din zona noastră şi chiar unele state din Europa Occidentală. La data de 2 octombrie, în România s-a ajuns ca ponderea taxelor în preţul mediu de la pompă al benzinei să fie de 56%, iar la motorină de 53%. Cumulat, ponderea este mai mare decât în Polonia, Ungaria sau Bulgaria dar supriza este că ponderea taxării în România a ajuns mai mare decât cea din Spania: ibericii au taxe echivalente cu 55% din preţul benzinei şi 51% din preţul motorinei.
Politica inexplicabilă a companiilor petroliere şi, mai ales a liderului pieţei, OMV Petrom (compania nu a explicat nici până acum de ce a crescut preţurile cu doar 28 de bani la benzină şi cu 40 la motorină, când potrivit propriei politici de preţuri ar fi „trebuit” să crească cu 48, respectiv, 59 de bani) face totuşi ca în România preţurile finale, de la pompă, să rămâne printre cele mai mici din Europa.
Preţul mediu, la pompă, este, la noi, potrivit Oil Bulletin, de 1,07 euro pentru benzină, al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană, după Bulgaria şi Polonia. La motorină, media în România este de 1,09 euro pe litru, al şaselea cel mai mic preţ din Europa, după Bulgaria, Polonia, Luxemburg, Lituania şi Letonia.
Preţul mediu ponderat, de la pompă, la nivelul UE 28, este de 1,35 euro la benzină şi de 1,22 euro la motorină.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 7 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918