CNAIR: Anul acesta se vor deschide traficului aproximativ 65 km de autostradă
Potrivit oficialilor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, anul acesta se vor deschide traficului aproximativ 65 km de autostradă.
În primele nouă luni ale acestui an, s-au inaugurat 15 km de autostradă. Oficialii guvernamentali ne anunţă că până la sfârşitul anului se vor da în folosinţă încă trei loturi de autostradă, în lungime totală de aproximativ 50 km. “Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş – Turda şi lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva se vor inaugura până la sfârşitul acestui an. Noi am spus la începutul anului că vom avea încă aproximativ 90 km de autostradă. În urma controalelor am tras concluzia că antreprenorul lotului 3 din Lugoj-Deva nu poate respecta graficul de lucrări. (…). Am penalizat constructorul autostrăzii Lugoj-Deva pentru nerespectarea termenelor şi prevederilor contractuale”, a precizat directorul general al CNAIR, Ștefan Ioniţă.
Construcţia celor 21,1 km de autostradă din lotul 3 Lugoj-Deva costă 579,9 milioane lei, antreprenor este asocierea Teloxim Con – COMSA – Aldesa Construcciones – Arcadis Eurometudes, iar lucrările sunt executate în proporţie de 75%.
Noul termen pentru finalizarea lucrărilor este septembrie 2018, în prezent, sunt probleme cu obţinerea autorizaţiei de construire privind lucrările din coridorul expropriat suplimentar, s-au modificat anumite date contratuale şi nu există exproprieri şi autorizatşie de construire pentru lucrarile aferente descarcării traficului în zona Holdea.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 55 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii