Programul „Rabla Clasic” pentru persoane fizice va fi suplimentat cu 25 de milioane de lei: Un plus de 4.000 de prime de casare
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat, joi, că Programul „Rabla Clasic”, sesiunea 2017 pentru persoane fizice, va fi suplimentat cu 25 de milioane de lei, ceea ce înseamnă un plus de 4.000 de prime de casare.
„Astăzi, am semnat suplimentarea pentru Programul „Rabla Clasic” — persoane fizice cu suma de 25 de milioane de lei, care înseamnă o suplimentare cu 4.000 de prime de casare. Până la sfârșitul anului, 31 decembrie 2017, vom avea un total de aproximativ 25.000 de mașini noi care vor fi cumpărate de către români. În același timp, am prelungit și termenul de depunere a dosarelor, tot până la data de 31 decembrie 2017 pentru persoanele fizice. Și pentru că, în ultima perioadă, și instituțiile statului, și autoritățile locale doresc să-și achiziționeze mașini noi și să se doteze cu astfel de autovehicule, am prelungit pentru persoanele juridice termenul de depunere până la 30 noiembrie 2017, ținând cont și de rectificarea bugetară”, a afirmat Gavrilescu.
Pe de altă parte, ministrul Mediului a precizat că, în cazul Programului „Rabla Plus”, a fost modificat Ghidul de finanțare, tocmai pentru ca mașinile pentru care au fost aprobate dosarele de finanțare să poată fi livrate de către dealerii de mașini electrice.
„Ca noutate este și Programul „Rabla Plus”. Să nu uităm că anul acesta, eco-bonusul dat pentru „Rabla Plus” a fost de 10.000 de euro pentru achiziționarea unei mașini 100% electrice, iar pentru mașinile hibrid plug-in sau hibrid un eco-bonus de 4.500 de euro. A fost o creștere semnificativă, iar până la ora actuală avem înscrieri pentru aproximativ 550 de mașini din gama „Rabla Plus”. Pentru că am constatat că ne confruntăm cu anumite probleme, cum ar fi lipsa unor mașini în parcurile auto ale unor dealeri, a trebuit să modificăm Ghidul de finanțare atât pentru „Rabla Plus”, cât și pentru „Rabla Clasic”, ordine care sunt deja postate pe site-ul ministerului, prin ghidurile de finanțare în care vor fi incluse programele din 2018 și 2019. Ne-am confruntat cu niște probleme și cu ajutorul producătorilor de mașini din România și a dealerilor care vând mașini electrice sau hibrid plug-in am făcut o modificare prin care eliminăm termenul de 31 decembrie până la care se poate emite factura pentru autovehicule electrice hibrid plug-in, în sensul că, din momentul în care s-au înscris la AFM, au un timp de 120 de zile până când acea mașină poate să intre în circuit, adică până când ea poată să fie achiziționată. În același timp, pentru că am constatat că foarte multe persoane s-au înscris deja la AFM pentru a-și achiziționa astfel de mașini pe programul „Rabla Plus”, dar încă nu au ajuns la dealer, pentru a-și alege mașina, am pus un termen-limită maxim până la care pot să își depună documentele la dealer, respectiv 60 de zile”, a explicat Grațiela Gavrilescu.
Potrivit ministrului Mediului, noile Ghiduri de finanțare, destinate celor două programe „Rabla” vor include, începând cu anul 2018, un eco-bonus acordat și mașinilor mici nepoluante.
„Am inclus în aceste programe și cvasi-ciclurile electrice, în sensul că cine dorește să-și achiziționeze o mașină mică și care se poate parca ușor și este depoluantă, va primi finanțare începând cu anul 2018. În același timp, pentru că prețul acestora este mult mai mic decât eco-bonusul de 10.000 de euro pe care îl dăm, am dat pentru mașinile care sunt sub această sumă finanțare numai de 50%, astfel încât să nu ne trezim în situația în care prețul unei mașini, fiind mai mic, cineva să își închipuie că banii respectivi ar putea fi dați direct în contul cetățeanului. Cred că, în continuare, înnoirea parcului auto este extrem de importantă, este o dovadă că românii doresc în fiecare an să își cumpere o mașină nouă, odată este benefic și pentru modul în care noi nu mai poluăm, modul în care noi știm sigur că vom trîi într-un mediu curat și sănătos, dar în același timp siguranța cetățeanului prin circulația pe drumurile publice este sută la sută asigurată. Speram că prin programul multianual de finanțare a celor două programe „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”, începând și de anul viitor, numărul mașinilor sută la sută electrice, cele care nu poluează sau hibrid plug-in va fi mult mai mare decât cele care până la sfârșitul anului, bănuiesc vor atinge aproximativ 1.000 de bucăți”, a subliniat ministrul Mediului.
Începând din 18 mai 2017, persoanele fizice și cele juridice pot accesa Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național — „Rabla Clasic” și „Rabla Plus’. Bugetul anunțat, la momentul respectiv în cazul programului „Rabla Clasic” se situa la 180 de milioane de lei, iar cel pentru „Rabla Plus” la 45 de milioane de lei.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii