Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Actualitate

Răsturnare de situație în cazul Split TVA, la Senat. A fost adoptat un amendament astfel încât să fie obligatorie plata defalcată a TVA doar pentru companiile care au contracte cu statul

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Senatorii din Comisia de buget-finanţe a Senatului au analizat marţi, 26 septembrie, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a TVA și au modificat substanţial prevederile actului normativ.

Astfel, în urma propunerii senatorului PSD Ştefan Mihu, s-a ajuns la un compromis: a fost adoptat un amendament astfel încât să fie obligatorie plata defalcată a TVA doar pentru companiile care au contracte cu statul. Pentru restul companiilor, măsura ar urma să fie opțională.

Eugen Teodorovici, preşedintele Comisiei şi iniţiator al amendamentului, a declarat: „Eu merg pe ideea să fie obligatoriu numai pentru firmele care au relaţii cu statul, apoi pentru restul să fie opţională această măsură, cu sau fără un termen anume. Dacă măsura este bună, celelalte firme se vor înghesui să o aplice”.

Votul senatorilor a fost dat după o dezbatere mai amplă, la care au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri, consultanţilor fiscali şi ai băncilor, care au adus o serie de argumente pentru a respinge măsura plăţii defalcate a TVA.

Senatul este prima cameră sesizată, iar propunerile comisie de buget vor fi supuse votului în plenul Senatului. În cazul în care modificarea adoptată în comisie nu are acordul politic al Coaliţiei, este posibilă inclusiv o revenire la situaţia iniţială.

sursa: dcnews.ro, zf.ro, stiripesurse


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ciclonul care a provocat distrugeri în Europa se îndreaptă spre România: Vremea urmează să se înrăutățească

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ciclonul care a provocat distrugeri în Europa se îndreaptă spre România: Vremea urmează să se înrăutățească Luna mai se caracterizează printr-o vreme extrem de schimbătoare, atât în România, cât și în restul Europei. Conform specialiștilor în meteorologie, ciclonul care a provocat distrugeri în Italia urmează să afecteze și România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea