FOTO: S-a dat startul Festivalului „Toamna Cugireană” 2017. Expoziții ale agenților economici și ale artiștilor populari, târg de produse pentru toate vârstele și gusturile
Cea de-a XX-a ediție a festivalului ,,Toamna Cugireană”, programată pentru perioada 16 – 17 septembrie, s-a deschis sâmbătă dimineața, începând cu ora 10:00, în fața Primăriei din Cugir. Ceremonia a început prin intonarea de către fanfarele Centrului de și Cultură și Creație ,,Augustin Bena” Alba Iulia și a Casei de Cultură Cugir, a imnurilor României, Uniunii Europene și Landului din Bavaria.
Misiunea de deschidere a festivalului i-a revenit primarului orașului, Adrian Teban, care a cerut permisiunea celor prezenți să se adreseze în limba engleză, având în vedere că la eveniment participă ca invitate și delegații srtăine.
În minitribuna amenajată pe scările instituției au luat loc: viceprimarul și administratorul special al orașului, Călin Furdui, respective Marius Jibotean, vicepreședintele Consliului Județean Alba, Dumitru Fulea, consilierii județeni Cătălin Comșa și Dan Cherecheș, consilieri ai legislativului local, directorii generali ai celor două fabric cugirene de armament și muniție, Mircea Trifan, respectiv Nicolae Mihăilesc, directorul general al Parcului Industrial Cugir, Emil Muntean, reprezentanți ai unor agenți economici și instituții din oraș.
Au urmărit evenimentul de deschidere și au susținut alocuțiuni, reprezentanții delegațiilor participante la proiectul ,,Cetățeni pentru Europa”, un proiect care se derulează zilele acestea la Cugir și în care sunt parteneri: Mellieha (Malta), Casalborgone (Italia), Riga (Letonia), Vecpiebalgas Novads (Letonia), Amatas Novads (Letonia), Adenau (Germania), Stalbes Pagasts-Pargaujas Novads (Letonia), Acquaviva Delle Fonti (Italia) şi Cavriglia (Italia). A fost prezent de asemenea ca invitat și primarul orașului Wasserburg -Germania, localitate înfrățită cu orașul Cugir.
A urmat vizitarea expozițiilor situate la parterul Casei de Cultură, organizate cu acest prilej de câțiva agenți reprezentativi ai orașului, precum: cele două societăți cugirene de armament și muniție(expoziții de tehnică militară): Sc Uzina Mecanică și Fabrica de Arme Cugir, Star Transmission Cugir, Nova Group, prezentare de produse de panificație, de mobilă, artă fotografică, trofee de vânătoare, expoziție de legume și fructe.
De o mare atracție s-a bucurat Expoziția muzeală organizată de Asociația Pro Cugir condusă de Aurel Voicu, care se prezenta în prim plan cu patru mașini de cusut executate în perioada 1840 – 1947. Și în acest an, cugirenii au fost întâmpinați pe o parte și alta a străzii ”21 Decembrie 1989” de „Târgul Meşterilor Populari”, în cadrul căruia vizitatorii pot admira și cumpăra produse confecționate de către aceștia sau diverse produse comerciale fabricate de unități specializate, pentru adulți și copii, chioșcuri cu băuturi alcoolice și răcoritoare, produse alimentare preparate și semipreparate.
Domină și de această dată produse tradiționale românești cum ar fi podoabe, împletituri, oale din lut, curele și hamuri din piele, articole de vestimentație prelucrate din in,cânepă, bumbac, coșuri, sculpturi din lemn și icoane vopsite pe lemn sau pe sticlă, dantelărie, instrumente muzicale, etc. Evenimentul organizat de către Consiliul Local și Primăria Cugir, va cuprinde o paletă largă de manifestări, la care au fost invitați să ia parte locuitorii orașului de la poalele Drăganei și nu numai. Vom reveni.
Constantin PREDESCU
Mai jos, programul evenimentului:
FESTIVALUL TOAMNA CUGIREANĂ, EDIȚIA a XX – a, 16 – 17 septembrie 2017
10.00 – Deschiderea oficială a festivalului
Delegații oficiale din Malta, Polonia, Letonia, Italia, Wasserburg
Fanfara AUGUSTIN BENA a Județului Alba
Fanfara Casei de Cultură
12.00 – Toamna Boboceilor – Piațeta Casei de Cultură
Spectacol pe scena festivalului
Ora 14.00 – Cercul de canto, Cercul de teatru, ProDance 2007
Ora 15.00 – StarDust, Amurg, Black & White, OPT, Serenity
Grupul Aprentis, Millenium C
MARIUS BAȚU
Invitați din Malta, Polonia, Italia
VOLTAJ
Dumincă – 17 septembrie
11.00 – Parada Portului Popular
12.00 – 15.00 – demostrații Off-Road – dealul Cetate
Spectacol pe scena festivalului
Ora 13.00 – Taraful Casei de Cultură Cugir și soliștii, Mlădițe Cugirene, Ansamblurile folclorice, “Someșul – Napoca”- Cluj-Napoca, “Nunta Zamfirei” – Livezile, Bistrița, “Mlados” – Timișoara, “Hayakaghak”- Gherla, “Efthimos” – Brașov, “Kokenyes” – Târnăveni, “Doina Aiudului” – Aiud, “Augustin Bena” – Alba-Iulia, “Câmpul Pâinii” – Vinerea
Recital OVIDIU BARTEȘ
ANSAMBLUL FOLCLORIC “JIDVEI ROMÂNIA”
MARIUS CIPRIAN POP
CRISPUS – jonglerii cu foc – Piațeta Casei de Cultură
ANTONIA
Focuri de Artificii
HORIA BRENCIU ORCHESTRA.
[nggallery id=4557]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii