Peste jumătate din farmacii vor ”trage obloanele” – Nu se vor putea conforma normelor de autorizare și funcționare propuse de Ministerul Sănătății
Potrivit vicepreședintelui Colegiului Farmaciștilor din România, Răzvan Prisada, peste jumătate dintre farmaciile din România riscă să nu se poată conforma normelor de autorizare și funcționare propuse de Ministerul Sănătății, imediat după intrarea în vigoare a acestora.
În cadrul unei dezbateri organizate la sediul Ministerului Sănătății pe marginea proiectului de Ordin pentru modificarea Ordinului nr. 962/2009 pentru aprobarea normelor privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor, reprezentanții farmaciștilor au atras atenția asupra modificărilor de norme referitoare la spațiu, în speță la obligativitatea existenței unui vestiar ca încăpere de sine stătătoare.
„Ca să pot să creez un spațiu nou trebuie să iau de undeva, pentru că nu pot să construiesc deasupra farmaciei. Normele de compartimentare a unui spațiu care deja există nu se pot modifica din mers. Se dorește aplicarea lor? Da, să se aplice de acum încolo, la autorizări. (…) Aveți în vedere că modificarea aceasta de spațiu pe care o impune Ministerul Sănătății… la două constatări de neregularitate – ar însemna să se suspende autorizația. Îmi fac o idee aproximativă: eu zic că mai mult de jumătate din farmaciile din țară nu au cum, în secunda doi, să se conformeze acestor norme”, a precizat Prisada, într-o declarație acordată presei.
Președintele Colegiului Farmaciștilor Brașov, Mirela Zamfirescu, a declarat că în cadrul farmaciilor deja autorizate, compartimentarea a fost făcută, iar crearea unui loc special pentru vestiar ar presupune investiții, greu de suportat pentru o unitate din mediul rural. În plus, există farmacii cu un singur angajat, în cazul cărora nu se justifică amenajarea unui vestiar ca încăpere de sine stătătoare.
„Eu funcționez ca și farmacie din 2003, după normele intrate în vigoare atunci. Acum, conform art. 20, al. g. – vestiarul trebuie să fie încăpere de sine stătătoare, iar aceasta este considerată deficiență critică. La două controale ale DSP-ului, farmacia mea trebuie închisă. (…) Nu este corect. Aceste norme nu trebuie aplicate retroactiv”, a spus ea.
Răzvan Prisada a explicat că un alt motiv de nemulțumire constă în mutarea inspecțiilor de autorizare și supraveghere a funcționării farmaciilor de la Direcția Farmaceutică și Dispozitive Medicale (din cadrul Ministerului Sănătății) la direcțiile de sănătate publică județene.
„Nu există personal pregătit la nivelul DSP-urilor, nu avem – din câte știu eu – decât patru farmaciști angajați în DSP-uri la nivelul întregii țări. (…) Suntem pentru reglementarea modului în care inspecția farmaceutică trebuie făcută, dar ea trebuie stabilită clar: ce norme trebuie făcute, de către cine trebuie făcute și trebuie să existe personalul instruit să facă asta. Nu poți să iei nici măcar un farmacist, cu minim doi ani vechime, și să îl pui să inspecteze unități care funcționează de 20 de ani, în condițiile în care nu te-ai asigurat că el este pregătit și înțelege ce trebuie să facă”, a subliniat el.
Un alt subiect abordat în cadrul dezbaterii a fost colectarea medicamentelor expirate de la pacienți, în contextul în care unii farmaciști au precizat că păstrarea acestor produse în același depozit cu cele noi ar duce la apariția infecțiilor nosocomiale.
„Colegii noștri au cerut acum reglementarea – credem noi că ar fi important și cu acceptul și colaborarea Ministerului Mediului – a situației acestor medicamente, returnate de la pacienți, neutilizate, expirate, deteriorate sau distruse, care pot fi contaminate microbian – pentru că le-au folosit oameni bolnavi. În toată lumea civilizată aceste lucruri se pot face și prin intermediul farmaciei, dar nu în modul în care este la noi acum și nici măcar acesta nu e dus până la capăt. Nu pot să le duc în depozit, să le pun lângă medicamentele care vor ajunge la pacienții noștri”, a explicat Prisada.
Subsecretarul de stat în MS Dan Octavian Alexandrescu a precizat că reprezentanții ministerului vor analiza observațiile făcute și că înainte de publicarea ordinului în Monitorul Oficial ar mai putea fi organizată o discuție punctuală pe textul respectiv.
Sursa: agerpres.ro; digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii