Procurorii au început urmărirea penală pentru crime contra umanității în cazul celor trei partizani anticomuniști din Alba îngropați la Cricău
Procurorii militari au început urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii, în cazul celor trei partizani anticomunişti ucişi în martie 1949 în comuna Cricău, județul Alba, şi ale căror oseminte au fost descoperite în urmă cu 10 zile. Procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize pentru a stabili cu exactitate identitatea celor ucişi şi modul în care au murit.
Parchetul General a anunţat, vineri, că procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii ”într-o cauză având ca obiect sesizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) cu privire la uciderea prin împuşcare, la data de 08.03.1949, de către efective din trupe de securitate şi cadre operative din structurile teritoriale aparţinând Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu, în locul denumit Gogoloaia, situat pe Valea Cricăului sub muntele Piatra Craivii, a luptătorilor anticomunişti Ş.P., N.M. şi C.P.”.
”Cadavrele acestora au rămas la locul confruntării până în data de 14.03.1949, când au fost înhumate de către un localnic într-o groapă săpată pe marginea unui pârâu dintr-o zonă împădurită, denumită popular «Pârâul Popii», arată procurorii.
Potrivit acestora, în timpul anchetei s-a procedat la efectuarea cercetării la faţa locului de către o echipă complexă condusă de procurorul militar de caz, fiind idenficat ”un mormânt în care se aflau trei schelete umane, la o adâncime medie de 0,50 metri, prezumate ca aparţinând defuncţilor Ş.P., N.M. şi C.P.”.
”Prin ordonanţă s-a dispus de către procurorul militar: exhumarea celor trei rămăşiţe cadaverice umane; efectuarea expertizelor medico-legale, în vederea stabilirii cauzei medicale a morţii; efectuarea unei expertize medico-legale antropologice”, mai anunţă procurorii.
O echipă de istorici şi arheologi de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a descoperit, în 22 august, în comuna Cricău, din judeţul Alba, la o adâncime de doar o jumătate de metru, rămăşiţele pământeşti a trei partizani anticomunişti ucişi în 1949 de trupele fostei Securităţi.
Arheologul Gheorghe Petrov, expert al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a declarat pentru ziarulunirea.ro, că groapa de la Cricău în care au fost îngropați cei trei – Ştefan Popa, Nicolae Moldovan şi Cornel Pascu – este cea mai superficială din câte a văzut în întreaga sa activitate.
”Groapa de înmormântare am identificat-o în luna iunie pe baza unor mărturii, pe baza multor deplasări cu diferiți martori de-a lungul timpului în zonă și am făcut o verificare de teren. Acum am venit la loc fix, sigur, a fost cu aproximație. E o groapă comună, cu trei victime, puse unul lângă altul, în paralel, doi sunt pe spate, cel din mijloc e pe burtă. Groapa a fost foarte superficială, e prima dată când am avut ocazia să văd o groapă atât de mică. Undeva la 40 de cm adâncime medie, terenul e ușor în pantă, deci într-o latură e mai puțin, iar în alta mai mult”, a spus, atunci, Gheorghe Petrov.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru anumite tipuri de venituri. Care sunt persoanele vizate
1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru anumite tipuri de venituri. Care sunt persoanele vizate Impozitul pe veniturile a căror sumă nu a fost identificată se majorează de luni, 1 iulie 2024, de la 16% la 70% Acest nou procent se va aplica deciziilor de impunere emise de organele fiscale începând cu aceeași dată. Așadar, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților