Deputatul PNL de Alba, Florin Roman: PSD mistifică istoria. Demisia, domnule ministru Romașcanu!
Conducerea Ministerului Culturii și Identității Naționale dă dovadă de incompetență și că este depășită de importanța atribuțiilor pe care ar trebui să le îndeplinească, printre care și aceea de a veghea la respectarea Constituției României și de a nu face compromisuri în ceea ce privește protejarea identității naționale.
În ciuda repetatelor solicitări pe care le-am făcut, domnul Romașcanu refuză și acum, în pragul deschiderii Anului Centenarului, să prezinte detalii referitoare la proiectele privind această aniversare, iar mai nou, prin modul în care a gestionat problematica alegerii logo-ului care va reprezenta Marea Unire, demonstrează că nu dă doi bani pe prevederile constituționale și pe importanța marcării așa cum se cuvine a actului istoric de la 1 Decembrie 1918.
Potrivit art. 12 din Constituția României, alineatul (1), ”Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”. De asemenea, Constituția din 1866 a României prevedea la fel prin articolul 124: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben și Roșu”, iar ordinea și dispoziția culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaților în ședința din 26 martie 1867.
Cu toate acestea, Ministerul Culturii a considerat de cuviință ca identitatea vizuală a Centenarului Marii Uniri să se facă printr-un logo care prezintă inversat culorile drapelului național.
Explicațiile ministrului culturii și trimiterile sale la o Constituție de dinainte de făurirea statului român modern reprezintă o aberație și o mistificare a istoriei României. Constituția prevede ”albastru, galben, roşu”, iar orice altă interpretare este neconstituțională!
PSD și ministrul Romașcanu trebuie să înțeleagă că nu putem să ne jucăm cu simbolurile naționale!
Nu știu dacă domnul Lucian Romașcanu înțelege gravitatea politicilor sale cu efecte negative asupra definirii identității naționale. Nu mai trebuie să privim în altă direcție și să asistăm pasivi la astfel de gesturi! Consider că se impune demisia domnului Romașcanu din funcția de ministru, astfel încât să creem premisele organizării așa cum trebuie a manifestărilor dedicate Anului Centenarului.
Deputat PNL Florin ROMAN
Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana