După aproape 20 de ani, la Aiud s-a dat liber la investiţii private: Teren concesionat pentru doi investitori care vor să construiască 2 unități de producție
După aproape 20 de ani, la Aiud s-a dat liber la investiţii private: Teren concesionat pentru doi investitori care vor să construiască 2 unități de producțiepe fonduri europene
După ce luna trecută nu au fost votate cele două proiecte care erau necesare ca prim pas în acceptarea unor investitori care doreau dezvoltarea unor afaceri pe teritoriul municipiului Aiud, creând în acest fel locuri de muncă, iată că de această dată PSD, principalul partid de opoziţie, nu s-a mai opus şi a votat „pentru”, astfel încât s-au întrunit numărul de voturi pentru concesionarea terenurilor respective.
La şedinţa extraordinară care a avut loc marţi, 8 august 2017, cele două proiecte de importanţă pentru aiudeni au întrunit numărul de voturi necesare pentru validare. De specificat este faptul că de la şedinţă a lipsit reprezentantul ALDE şi că pentru unul dintre proiecte consilierul independent a votat „pentru”, iar pentru celălalt „împotrivă”, invocând unele ilegalităţi pe care majoritatea aleşilor, dar şi a funcţionarilor publici le-au considerat ca fiind inexistente.
Cele două proiecte de care se face vorbire au ca obiect concesionarea unor suprafeţe de teren în zona fostului IAS Aiud, pentru ca cei doi dezvoltatori să poată să construiască două unităţi de producţie având o finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR). „Noi dorim să investim ce putem şi să aplicăm prin POR măsura 2.2 pentru a construi o fabrică de mobilă. Mă bucur că până la urmă s-a rezolvat problema concesionării.
Ne pare rău că s-a întârziat din cauza neîntrunirii numărului de voturi. Pentru noi este foarte important să reuşim să ne încadrăm în termen. Pentru început vom avea aproximativ 20 de locuri de muncă, dorindu-ne ca pe viitor acestea să crească. Dorinţa noastră este să creştem producţia în aşa fel încât să creăm cât mai multe locuri de muncă”, ne-a declarat Melinda Ganea, directorul general al firmei Ambient Logistics SRL.
De specificat este faptul că, după ani buni în care nu s-a întâmplat mai nimic în dezvoltarea economică a municipiului, aceste două firme sunt primele entităţi economice care încearcă să se aşeze şi să dezvolte o afacere pe teritoriul Aiudului. La doar câteva minute după şedinţa de consiliu, vestea s-a răspândit în municipiu, în majoritatea lor cetăţenii exprimându-şi aprobarea pentru înţelepciunea cu care au votat consilierii. „Bine că le-a venit mintea la loc. Cum să te opui la un asemenea proiect când ştii foarte bine că toţi cer locuri de muncă?”, ne-a spus Mircea S.
La rândul lui, Vasile T. a afirmat: „Toţi au promis că vor face şi vor drege şi că vor crea locuri de muncă. Era anormal să nu voteze «pentru», chiar dacă nu le convine că nu au încercat şi ei acest lucru. Să vedem dacă firma prinde fondurile alea, dacă nu… este ca şi până acum, adică rău”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii