Agenții de la Penitenciarul Aiud se răscoală: mii de ore suplimentare neplătite și nerecuperate, personal insuficient și suprasolicitat, condiții de muncă periculoase
Agenții de la Penitenciarul Aiud se răscoală: mii de ore suplimentare neplătite și nerecuperate, personal insuficient și suprasolicitat, condiții de muncă periculoase
Agenții de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud se pregătesc din nou de proteste, alături de colegii de la penitenciarele din țară, nemulțumiți de nivelul salarizării și de condițiile în care sunt nevoiți să-și desfășoare activitatea. Din cauza subdimensionării statelor de personal care nu au fost actualizate și care nu reflectă nevoia reală de personal, cei circa 340 de agenți câţi figurează în prezent la Penitenciarul Aiud au ajuns să fie suprasolicitați. Ei se află în imposibilitatea de a-și recupera prin zile libere orele suplimentare prestate care, potrivit legii, nu pot fi plătite.
Potrivit liderului sindical de la Sindicatul Liber din Penitenciarul Aiud, Daniel Pasc, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2017 personalul operativ din penitenciar, adică agenții care lucrează în ture, au efectuat în total 13.219 ore suplimentare. ”Personalul activ din Penitenciarul Aiud este suprasolicitat din cauza orelor suplimentare pe care trebuie să le presteze și care nu pot fi recuperate, având în vedere că ar mai fi nevoie de 100 de agenți pentru ca personalul să fie suficient și să poată face față programului”, a precizat Pasc.
O altă nemulțumire majoră se referă la discriminările salariale pe care agenții de penitenciar le reclamă. Ei susțin că, prin OUG 56/2017 Guvernul acordă o creștere de 10% polițiștilor din MAI și de 15% personalului civil din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar singurii care nu beneficiază sunt funcționarii publici cu statut special din penitenciare.
– ”Păzim perimetrele cu detinuți și mergem în misiuni cu jumătate din efectivele care ne-ar asigura protecția”
”Aparținem sistemului național de apărare dar suntem subordonați Ministerului Justiției. Ministrul Tudorel Toader nu știe că are în subordine un sistem muribund care funcționează doar pentru că o mână de oameni înțelege să lucreze un milion de ore suplimentare pe an, având restanțe la concedii, mai vechi de un an de zile. Se apreciază ca avem resurse suficiente dar păzim perimetrele cu deținuți și mergem în misiuni cu jumătate din efectivele care ne-ar asigura protecția. CEDO amenință cu sancțiuni iar guvernanții din România dorm relaxați pe un set de măsuri penibile care aruncă afară din pușcării câteva mii de deținuți și atât.
Marea majoritate se vor întoarce înapoi în timp scurt din lipsa unor măsuri privind absorbția în societate. România nu a reușit până în luna august 2017 să adopte o hotărâre de guvern pentru a se începe studiile de fezabilitate la primele două construcții care ar extinde capacitatea legală de deținere (Berceni şi Caracal). Și nici nu mai este timp pentru acest studiu în 2017! A mai trecut un an peste îngrijorarea CEDO. Sistemul penitenciar este parte din sistemul de apărare națională. Suntem permanent în misiune și la dispoziția statului român, fără să conteze riscurile, fără să refuzăm misiuni asigurate precar din lipsă de oameni, fără să dăm înapoi. În schimb, nu cerem decât emiterea unor norme corecte în ceea ce ne privește și nimic mai mult decât aplicarea legii”, se arată în manifestul agenților de penitenciare din România.
Alte revendicări ale lor se referă la: modificarea Legii nr. 153/2017 privitor la sporul pentru munca prestată în zile de repaus săptămânal și sărbători legale, în sensul redenumirii dreptului ca majorare, în caz contrar dreptul fiind inaplicabil (plafonul sporurilor este de 30%); deblocarea și finanțarea posturilor vacante din sistemul penitenciar; modificarea actelor normative care stabilesc numărul total de posturi prevăzute (nu finanțate) pentru sistemul penitenciar de la 15.000 la 20.000 conform standardelor de sistem aprobate și aplicate în anul 2016; reorganizarea urgentă a unităților din sistemul penitenciar având prioritate unitățile care sunt în pericol să devină nefuncționale din cauza statelor de funcții prea mici în raport cu misiunile; îmbunătățirea condițiilor de muncă și măsuri de protecție a personalului contra agresiunilor etc.
Calendarul protestelor în sistemul penitenciar
Începând cu 1 august 2017 în tot sistemul penitenciar s-a adoptat, ca o primă formă de protest, refuzul personalului de a presta ore suplimentare. Următorul pas este organizarea, în 17 august, a unui miting în fața sediului Ministerului Justiției, acțiune la care Penitenciarul Aiud va avea, potrivit liderului sindical Daniel Pasc, în jur de 40 de reprezentanți. Urmează mitinguri la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor, la sediul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și, în ultimă instanță, mitinguri în cascadă în toate unitățile din sistemul penitenciar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii