Se modifică sistemul de promovare în Liga a 3-a! La baraj, campioana din Alba va întâlni echipe din Regiunea 7 Centru
Federația Română de Fotbal va schimba sistemul de împerechere a echipelor la barajul de promovare în Liga 3-a! Campioanele județene își vor afla încă din iarnă, probabil prin luna februarie a anului viitor, adversarele de la cele mai importante meciuri ale sezonului.
Vor exista șapte zone geografice, a câte șase echipe, iar Alba cunoaște deja variantele de adversari, ce vor proveni din judeţele ce constituie Regiunea 7 Centru, adică reprezentantele judeţelor Sibiu, Mureş, Covasna, Harghita şi Braşov. Lucrurile vor fi clare din timp, inclusiv în ceea ce privește condițiile de participare la baraj. Nu se vor mai accepta echipe fără CIS, şi practic în urma tragerii la sorţi vor fi trei duble de baraj ce vor fi stabilite după împerecherea celor şase câştigătoare ale Ligii a IV-a, ediţia 2017-2018, iacr cele trei câștigătoare vor accede în Liga a 3-a
În acest context, precizăm că Aradul va întâlni una dintre campioanele județelor Timiș, Hunedoara, Gorj, Caraș și Mehedinți. Tot legat de barajele de promovare, se știe deja că acestea se vor disputa după regulile de Liga 3-a privind juniorii. Adică, participantele vor fi nevoite să alinieze cel puțin trei fotbaliști Under 19, dar aceasta nu va fi o condiţie obligatorie în Liga a IV-a Alba, în ediţia următoare a celui de-al 4-lea eşalon, deşi la un moment dat s-a vehiculat introducerea obligativităţii acestei reguli.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 17 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi