Foto: Ziua orașului Baia de Arieș – spectacol folcloric și premierea cuplurilor din localitate care au împlinit 50 de ani de căsătorie
Ieri, 6 august, când creștinii ortodocși au sărbătorit Schimbarea la față a Domnului, Primăria și Consiliul Local Baia de Arieș au organizat o nouă zi a orașului cu iahnie de fasole și cârnăciori, ultimul eveniment de acest fel desfășurându-se în localitate în anul 2015.
Evenimentul a debutat puțin după miezul zilei cu un cuvânt de deschidere rostit de primarul Traian Pandor care a urat ,,bun venit!” tuturor, alături de o parte dintre oficialitățile locale regăsindu-se Corneliu Olar – deputat de Alba în Parlamentul României și Alin Florin Cucui – vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Momentul a fost urmat de un Te Deum oficiat de un sobor de preoți, depuneri de coroane la Monumentul Eroilor și s-a continuat cu un program de cântece, dansuri populare, dansuri de societate și de majorete susținut de elevii Liceului ,,Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș.
La ora 15 a fost programată premierea cuplurilor din localitate care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în 2016 și 2017, ocazie cu care au fost premiați și cei 4 elevi din clasele IX-XI de la Liceul ,,Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, tineri care au câștigat în urmă cu câteva zile locul al III-lea al concursului național de protecție civilă ,,Cu viața mea apăr viața”: Andreea Corţ, Silvian Alb, Alin Peteleu și Paul Goia.
Chiar dacă în jurul orei 16 s-a abătut asupra localității o ploaie torențială, cea mai mare parte a participanților a rămas la spectacolul folcloric susținut de ansamblurile ,,Ambient” și ,,Augustin Bena” al județului Alba, iar apoi să-i vadă, să cânte și să danseze alături de apreciații interpreți Angela Rusu, Traian și Valeria Ilea, ultimii doi coborând de pe scenă printre oameni la melodia ,,Pușca și cureaua lată”.
Seara a fost dedicată tineretului, care a avut parte de un spectacol de muzică ușoară cu Xoxo și Sandra, iar la final, cerul de deasupra orașului a fost luminat de un impunător foc de artificii pregătit de organizatori.
Ovidiu CULDA
[nggallery id=4427]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Jandarmii montani pregătiți pentru sezonul de iarnă: Recomandări pentru persoanele care merg pe munte
Jandarmii montani pregătiți pentru sezonul de iarnă: Recomandări pentru persoanele care merg pe munte Jandarmii de la posturile montane sunt la datorie și le recomandă iubitorilor de drumeții să manifeste prudență, să se informeze cu privire la prognoza meteo și la starea traseului înainte de a porni la drum și să nu se abată de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan