ASF a aprobat procedura privind gestionarea asiguraților RCA cu risc ridicat
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat, în şedinţa din data de 2 august 2017, procedura privind gestionarea de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) a asiguraților RCA cu risc ridicat, potrivit prevederilor Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.
Conform dispozițiilor art. 36, alin. (1) din Legea nr. 132/2017, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România elaborează proceduri pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat.
Astfel, procedura privind gestionarea de către BAAR a asiguraților RCA cu risc ridicat a fost avizată de Adunarea generală a BAAR în data de 26 iulie 2017 şi cuprinde următoarele activități care vor fi derulate de BAAR, potrivit legii:
• organizarea structurilor BAAR care au atribuții în gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat;
• modul de determinare și publicare al factorului ,,N”;
• modalitatea de determinare a tarifului de primă propus de BAAR pentru asigurații cu risc ridicat;
• modalitatea formulării ofertei de către BAAR, conținând propunerea de tarif de primă RCA;
• modalitatea de ofertare, acceptarea ofertei și alocarea contractului de asigurare unui asigurător RCA.
Detaliile privind principalele prevederi ale procedurii sunt:
1. Modul de determinare al factorului N
BAAR va utiliza în calculul factorului N datele anonimizate, puse la dispoziție de către ASF, rezultate din procesul de determinare al tarifului de referință, asigurându-se astfel coerență și consistență între calculul tarifelor de referință și cel privind factorul N. BAAR va utiliza două metode de calcul. Prima va lua în considerare primele de risc rezultate pentru fiecare asigurator RCA și pentru fiecare segment de risc utilizat în raportul privind determinarea tarifului de referință, iar a doua metodă va lua în considerare primele comerciale practicate efectiv de către asigurătorii RCA. Valoarea factorului N va fi valoarea minimă rezultată în urma aplicării celor două metode.
2. Modul de determinare a primei de asigurare din oferta BAAR
BAAR va determina prima de asigurare pentru asigurații cu risc ridicat prin înmulțirea factorului N cu tariful de referință, la care se aplică sistemul bonus-malus.
3. Modalitatea de alocare a clienților cu risc ridicat către asigurătorii RCA
BAAR va realiza procesul de alocare a clienților cu risc ridicat în funcție de cotele de piață ale asigurătorilor din anul anterior. Alocarea se realizează prin utilizarea unui algoritm de alocare specific.
Această procedură a fost publicată pe www.baar.ro.
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii