MedEasy, aplicaţia mobilă care îi ajută pe medicii români să fie mai eficienţi
Aplicaţia mobilă medEasy, destinată medicilor rezidenţi cu specializarea medicină de urgenţă, îi va ajuta să-şi îndeplinească şi să monitorizeze activităţile şi procedurile medicale mai rapid. Aplicaţia este lansată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi QUALITANCE şi va facilita şi colaborarea dintre aceştia şi îndrumătorii lor, prin simplificarea mecanismului de verificare şi validare.
Tinerii medici, la finalul rezidenţiatului, trebuie să facă dovada realizării procedurilor medicale aferente specialităţii pe care şi-au ales-o. Recurgând la sistemul existent, un medic rezident petrece aproape două minute pentru a raporta cinci proceduri standard impuse, de pildă, de un caz precum este un stop cardio-respirator. Aplicaţia îi va permite medicului rezident să efectueze aceeaşi raportare în 40 de secunde, prin simplificarea procesului şi a experienţei pentru utilizator.
Luând în calcul că un medic rezident de la Unităţile de Primiri Urgenţe (U.P.U.) se confruntă zilnic, în medie, cu 20 de urgenţe, aplicaţia mobilă de raportare şi validare îi pune la dispoziţie în jur de 25 de minute în plus pentru a trata pacienţii în fiecare zi, ceea ce înseamnă aproximativ 15.000 de minute zilnic pentru toate U.P.U.-urile la nivel naţional. Aplicaţia eficientizează procesul de raportare şi optimizează acţiunile utilizatorilor, având, în total, sute de mii de beneficiari – medici şi pacienţi.
În viitor, aplicaţia va putea fi extinsă pentru a fi utilizată şi de către ceilalţi medici rezidenţi, indiferent de specializarea lor.
“Noua aplicaţie mobilă vine în sprijinul a 1000 de medici, simplificându-le activitatea şi eficientizând-o, dar acţionează şi pentru beneficiul pacienţilor, deopotrivă, căci doctorii au la dispoziţie mai mult timp pentru a-i trata. În consecinţă, aplicaţia mobilă de raportare şi validare se aliniază cu angajamentul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă de a veni mai aproape de nevoile medicilor şi ale pacienţilor, iar parteneriatul cu QUALITANCE a fost un pas în această direcţie”, declară dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
Aplicaţia creată de QUALITANCE pentru D.S.U. vine în sprijinul medicilor rezidenţi şi prin creşterea gradului de mobilitate (pot raporta direct de pe telefon, nu mai sunt dependenţi de laptop sau desktop), înlăturarea riscului de a nu raporta toate procedurile, oferind, în acelaşi timp, notificări pentru validarea procedurilor de către medicul responsabil. Astfel, rezidenţii le pot raporta rapid, de oriunde, imediat după execuţie, pot vizualiza istoricul fiecărei proceduri şi pot raporta direct grupuri de proceduri. Totodată, doctorul responsabil pentru validare primeşte o notificare şi poate confirma execuţia imediat.
Prototipul aplicaţiei mobile a fost demarat în septembrie 2016 în cadrul unui hackathon organizat de Google Developer Group Bucureşti. În cadrul evenimentului, echipa QUALITANCE, formată din Adriana Avram, Şerban Chiricescu şi Andrei Păduraru, a iniţiat crearea acestei aplicaţii, sub îndrumarea unor medici de urgenţă care le-au fost mentori. Prototipul funcţional a fost implementat şi testat în doar 17 ore, în timpul hackathon-ului, şi finalizat ulterior, într-un efort susţinut, de 5 luni, de către QUALITANCE.
În cadrul parteneriatului cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, QUALITANCE a dezvoltat pro bono aplicaţia mobilă de raportare a procedurilor, destinată medicilor rezidenţi care lucrează în Unităţile de Primiri Urgenţe (U.P.U.). Aceasta se găseşte pe Google Play Store şi pe App Store, fiindu-le disponibilă doar destinatarilor ei.
Sursa: businessmagazin.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 16 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii