Rămâi conectat

Curier Județean

Bărbat din Ighiu cu dosar penal, după ce a condus cu „alcool la bord”, a depăşit neregulamentar şi a acroşat autoturismul depăşit

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit IPJ Alba, la data de 24.07.2017, în jurul orelor 21.15, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos, au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe DC 70, pe raza localităţii Ţelna.

Cu această ocazie, poliţiştii au constata că un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea un autoturism, s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, iar la revenirea pe banda sa de circulaţie a acroşat autoturismul depăşit.

În urma testării celor doi conducători auto, cu aparatul etilotest, pentru şoferul care a provocat accidentul, a rezultat valoarea de 0,79 mg/litru alcool pur în aerul expirat, în vreme ce, pentru celălalt, rezultatul a fost negativ.

Faţă de bărbatul de 58 de ani, a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare Acesta mai este judecat și pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un tânăr de 28 de ani, din comuna Cergău, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, actr sexual cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea