FOTO, Unirea Alba Iulia – Pandurii Tg. Jiu 1-1 (1-1) | Gicu Grozav revine cu gol pentru „alb-negrii”! Spectacol pe „Cetate”, meci întrerupt în minutul 73, din pricina vremii
Internaţionalul român Gicu Grozav a îmbrăcat iarăşi tricoul echipei sale de suflet, Unirea Alba Iulia, fiind titular în partida amicală de lux, cu fosta prim-divizionară Pandurii Tg. Jiu, idolul din „Cetate” revenind cu gol în „alb-negru”, în remiza 1-1 (1-1) cu gruparea gorjeană!
Din pricina ploiii și a vântului puternic, partida s-a întrerupt în minutul 73, de centralul Horațiu Balea, după „modelul” de la Galtiu, cu CSM Școlar Reșița!
Peste 700 de spectatori s-au regăsit la terenul secund al Stadionului „Cetate”, dornici să-și revadă favoriții, dar și pe idolul Gicu Grozav, salvatorul Unirii, alături de Mihai Oancea.
Și revenit după 7 ani în tricoul echipei din orașul natal, Gicu și-a luat numărul favorit, „7” și a dat drumul la spectacol. Revederea din teren cu prietenul său Cipri Selagea s-a concretizat cu o acțiune de finețe, pasă filtrantă a căpitanului unirist, preluare elegantă a lui Gicu și finalizare în stil de mare fotbalist. Gicu a celebrat reușita cu o tumbă, iar spectatorii au început să scandeze „Unirea, Unirea”.
*Himcinschi: „Gicu este un jucător exponențial pentru echipa națională”
„Ne-am reunit de puțin timp, 4 zile și am folosit acest meci pentru a vedea o serie de jucători. Începutul este promițător, dar mai este mult de lucru. În trecut am mai lucrat cu Gicu, în calitate de antrenor secund, între timp Gicu a explodat, este la un nivel foarte înalt, un jucător exponențial al echipei naționale. Ne-am bucurat că Unirea l-a avut în teren, un fotbalist de la care avem mult de învățat„, a precizat Adorian Himcinschi.
*Selagea: „Sunt convins că vom duce Unirea în Liga 1”
„Ne-am mișcat bine, a rezultat un meci pe alocuri reușit. Când joci cu mult public în tribune, practic te simți fotbalist. Este îmbucurător că lumea a venit lângă Unirea, spectatori și oameni cu potență financiară. O luăm pas cu pas, dar sunt convins că Unirea va ajunge acolo unde îi este locul, unde a fost nu demult. Nu știm când se va întâmpla, în doi, trei, cinci ani, dar Unirea va ajunge în Liga 1„, a menționat căpitanul Ciprian Selagea.
Deschiderea scorului a fost prefațată de ocazia lui S. Turuș (2), când Rotaru a îndepărtat de pe linia porții, Gorjenii nu au uitat fotbalul și au început să lege pasele, iar nou-venitul V. Bujor (37) a egalat după un balon primit de la Trifu.
După căldura sufocantă din primul mitan, peste 37 de grade, în repriza secundă s-a pornit o ploaie vijelioasă ce i-a alungat pe fanii Unirii, iar meciul s-a întrerupt.
Unirea Alba Iulia: Căt. Suciu – F. Morar, Scrob, Al. Man, Ad. Matei, B. Ştef, Selagea, Al. Giurgiu,Tat – S. Turuş, Gicu Grozav, după pauză au mai intrat Apetri, Jude, Onacă, Davidaș, Lăsconi, S. Fulea. Antrenor Adorian Himcinschi
Pandurii: Stanca – Rotaru, Ciobanu, Lung, Vasilescu – Zainea, Petrescu – Trifu, Cocîrlă, Șendroiu – Bujor; iar după pauză Popescu, Celea, Ghidurea, Georgescu, Vodă – Pîrvulescu, Dănăricu – Cioiu, Gianimu, Dodoi – Mărgărit. Antrenor Mihai Teja.
[nggallery id=4359]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – victorii nete! Metalurgistul Cugir – succes după un meci nebun, Industria Galda – un nou eșec!
În Vinerea Mare, succese concludente pentru CSU Alba Iulia (în play-off) și CSM Unirea Alba Iulia (în play-out), în jocurile din eșalonul terț. Metalurgistul Cugir se impune la Reghin, după un nou meci nebun, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0 și a fost egalată în 3 minute), iar „lanterna roșie” Industria Galda a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 6 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale