Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Academia „Soda” Ocna Mureş prinde contur! Posibilă implicare a lui Adrian Mutu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Relansarea fotbalului ocnamureşean prinde contur şi în scurt timp în plan fotbalistic se doreşte înfiinţarea unei Academii, prin care talentele locale să beneficieze de condiţii decente de pregătire. Proiectul Academia „Soda” este foarte aproape de concretizare, iar în ultimele zile s-au vehiculat informaţii legate de faptul că Adrian Mutu intenţionează să deschidă o Şcoală de Fotbal în urbea care i-a dat fotbalului mare pe Ovidiu Maier sau Sorin Corpodean.

Astfel planurile celor ce se ocupă de fotbalul din localitate coincid într-o oarecare măsură cu intenţiile „Briliantului”, asşteptându-se discuţii concrete în perioada imediat următoare, între oficialii Sodei şi reprezentanţii actualului manager general al „câinilor roşii”.

Vrem ca în 3-4 ani de zile Ocna Mureş să devină, la nivel naţional,. un centru cunoscut în sport şi prin baza de pregătire„, a declarat în urmă cu câteva luni Marius Stîncel, directorul CS Ocna Mureş. Proiectul este unul generos, prin refacerea şi modernizarea Stadionului Dragostei, cu vestiare, tribune etc, dar şi omologarea terenului doi şi instalarea unei tribune metalice de 250 de locuri, plus un teren sintetic de minifotbal şi un altul de beach volley


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSO Voluntari, noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari este noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena, după a 3-a victorie din tot atâtea dueluri în finala Diviziei A1. Dezamăgire pentru „mândria Albei”, care nu a reușit să oprească sărbătoarea formației din Voluntari, care a cucerit laurii în mimimum de partide. Nu a fost nici măcar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea