ACȚIUNE a polițiștilor din Alba, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente: 48 de permise reținute și amenzi de peste 400.000 de lei, în 6 zile
În perioada 10-16 iulie a.c., poliţiştii rutieri din judeţul Alba sprijiniţi de poliţiştii din cadrul Formațiunilor de Ordine Publică şi ai Secțiilor de Poliție Rurală, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În această perioadă poliţiştii au aplicat 817 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 435.000 de lei.
Toate cele 817 de sancţiunile contravenţionale au fost aplicate conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar din ele 261 de sancțiuni au fost aplicate pentru viteza şi 118 sancţiuni au fost aplicate pietonilor.
Totodată, poliţiştii au retras 7 certificate de înmatriculare şi au reţinut 48 de permise de conducere, din care: 3 permise pentru viteza, 11 permise pentru neacordare prioritate pietoni şi 3 permise pentru neacordare prioritate vehicule.
De asemenea, pe parcursul acestei acţiuni au fost constate 7 infracţiuni la regimul rutier.
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii