DGASPC Alba: Cardul European pentru Dizabilitate – fără bariere prin Europa!
Cardul European pentru Dizabilitate este documentul care dă dreptul persoanelor cu dizabilităţi la acces gratuit sau subvenționat parțial la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, în statele membre ale Uniunii Europene participante la “Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa”, implementat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD).
Persoanele care pot beneficia de Cardul European pentru Dizabilitate sunt:
– Copiii cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate;
– Persoanele adulte cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate.
Cardul European pentru Dizabilitate se eliberează la cerere, este nominal și netransmisibil și are termen de valabilitate până în anul 2020.
Persoanele îndreptățite, părintele, reprezentantul legal, tutorele, vor depune o cerere, în scris, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, camera 19, sau electronic la adresa de e-mail: [email protected] sau [email protected].
Cererea pentru eliberarea Cardului European pentru Dizabilitate se poate descărca de pe site-ul DGASPC Alba – www.protectiasocialaalba.ro, secțiunea ”Card European pentru Dizabilitate”, iar informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0258 – 818 266, interior: 203.
Cererea va fi însoțită de următoarele documente:
– o copie după B.I./C.I.;
– o copie a certificatului de naștere, în cazul minorilor care nu au împlinit 14 ani, precum și o copie B.I./C.I. a reprezentantului legal;
– o fotografie recentă, color, în format digital – (fotografia poate fi preluată de pe e-mail, de pe un suport electronic al beneficiarului sau va fi făcută, pe loc, cu un telefon mobil sau aparat foto);
– o copie după certificatul de încadrare în grad de handicap.
De asemenea, se vor menționa, pe cerere, numărul de telefon fix sau mobil și adresa de e-mail.
Utilizatorii Cardului European pentru Dizabilitate vor putea accesa beneficiile negociate la nivel național și european, prezentate pe site-ul web al proiectului: www.dizab.eurocard.gov.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii