Comună din Alba, invadată de șerpi și șopârle: Primarul caută firmă specializată să-i îndepărteze, după ce au intrat în gospodăriile oamenilor
O parte din satele comunei Pianu se confruntă cu o situație unică, cel puțin în istoria sa recentă: invazia șerpilor de apă (așa-ziși de casă) și a șopârlelor. Sunt negri, cenuşii sau bruni, lungi de 1,5-2 m şi s-au înmulţit peste măsură în ultimele luni.
Este vorba de şerpii de apă sau de casă, după cum îi cunosc oamenii. Pot fi întâlniţi la margine de drum, pe câmp, în grădini, în preajma locuinţelor şi în gospodării. În această vară sunt mai mulţi ca niciodată, spun localnicii care s-au trezit cu o adevărată invazie, mai ales în satele Pianu de Sus și Strungari.
Nu sunt periculoşi, dar vederea lor te oripilează și te înspăimântă. Localnicii spun că partea bună a șarpelui de casă este aceea că mănâncă şoarecii ce dau iama în culturi sau prin curţile lor, dar nu-şi amintesc să mai fi văzut atâtea târâtoare, de zeci de ani.
Primarul comunei Pianu, Marin Petruse, a declarat pentru ziarul ”Unirea” că de câteva săptămâni caută o firmă specializată care să îndepărteze târâtoarele din gospodăriile oamenilor, dar nu a ajuns la niciun rezultat încă. ”Ne confruntăm cu o situație nemaiîntâlnită până acum. Am cerut, în ședință de consiliu local, avizul consilierilor pentru a contracta o societate care să pună repelenți pentru îndepărtarea șerpilor. Am văzut cu ochii mei că nu sunt numai șerpi din aceia obișnuiți, gri, de casă, pe care îi cunoaștem, cu două pete semilunare, ci am văzut și verzui, cu lungime de mai bine de doi metri. Deși nu au atacat pe nimeni până acum, șerpii trebuie totuși îndepărtați din preajma gospodăriilor oamenilor, din preajma copiilor”, explică Marin Petruse.
Paroxismul invaziei a fost atins într-o duminică la amiază, când puhoiul de oameni ieșiți de la slujba de duminică a trebuit să ”cedeze trecerea” mai multor șerpi care traversau drumul principal al comunei, asfaltat și încins la acea oră.
”Anul trecut ne-am confruntat cu o alt fel de invazie, cea a limacșilor, invazie pe care am rezolvat-o cu o firmă specializată, care ne-a pus repelenți de-a lungul râului Pianu. A fost redus numărul exagerat de mare al acestor melci fără cochilie care ”rădeau” grădinile oamenilor, așa că, până la urmă, gospodarii au mai rămas cu ceva din munca lor. Acum, o altă problemă, cea a șerpilor. Și nu găsesc un motiv pentru care aceste târâtoare au invadat spațiul ocupat de om decât acela că nu mai prea sunt dăunători naturali care să-i îndepărteze. Oamenii nu-și mai pasc atâtea vite, porci, în preajma satelor, ca să-i sperie și să țină șerpii departe, să nu mai intre până în centrul satului”, explică Petruse.
Perioada de reproducere la şerpi este de la sfârşitul primăverii până la începutul verii. Şerpii preferă pentru înmulţire locurile umede, iar cum anul acesta a plouat des şi mult, au avut condiţii favorabile. Acesta este principalul factor, umezeala din grădini şi din locurile cu vegetaţie abundentă. Şerpii din zona noastră nu sunt periculoşi, sunt şerpi de casă sau de apă, vânează şoareci, nu sunt veninoşi, dar au o imagine care-i sperie pe oameni, aşa încât, atunci când îi văd în curte, prima reacţie a acestora este să pună mâna pe sapă sau pe furcoi şi să-i omoare. Prins în mână, nu muşcă, deşi încearcă să intimideze prin pufăituri.
Elimină însă o substanţă urât mirositoare dintr-o glandă aflată la baza cozii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 20 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii