Guvern: Taxarea la groapă a deşeurilor menajere, cu 80 de lei pe tonă, se suspendă până la 1 ianuarie 2019
Prin Ordonanţa de Urgenţă 48/2017, aprobată vineri în şedinţa de guvern, fără consultare publică, Executivul a suspendat aplicarea taxării la groapă a deşeurilor, până în data de 1 ianuarie 2019. Coaliţia pentru Economia Circulară în România, o iniţiativa privată şi apolitică a unor experţi de mediu avertizează că această măsură va duce la intrarea României în infringement pentru nerealizarea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate cu 50% până în 2020, iar din 2021 România va plăti până la 200.000 euro pe zi.
“Poziţia surprinzătoare a Ministerului Mediului – care pare ca a uitat că principala sa obligaţie este protejarea mediului înconjurător şi a României de penalităţile de infringement – are ca efect direct accelerarea umplerii depozitelor de deşeuri şi asa insuficiente, distrugerea a mii de hectare de teren şi afectarea pânzei freatice, conducând, în cele din urmă, la îngroparea României sub un munte de gunoaie”, se arată într-un comunicat transmis luni de Coaliţia pentru Economia Circulară în România.
Taxa de 80 de lei pe tonă, prin care se urmăreşte reducerea cantităţii deşeurilor depozitate, încurajarea colectării selective a deşeurilor şi reciclarea, capitole la care România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017, după o amânare de 3 ani.
“Prin suspendarea acestei penalităţi, România se îndreaptă într-o direcţie total opusă pachetului European de Economie Circulară aprobat şi de Senat prin Hotărârea nr 3/2016 precum şi eforturilor depuse la nivel european pentru devierea depunerii la groapă a deşeurilor şi creşterea gradului de reciclare a deşeurilor. Suntem singura ţară din Uniunea Europeana care încurajează depozitarea deşeurilor la groapa”, se mai arată în comunicat.
Coaliţia pentru Economia Circulară în România a cerut Guvernului, într-o scrisoare transmisă pe 14 iunie, să nu amâne taxa pe depozitarea deşeurilor de 80 de lei pe tonă, intrată în vigoare de la începutul acestui an şi care a nemulţumit multe autorităţi locale, deoarece o astfel de măsură ar duce la îngroparea ţării sub un munte de gunoaie.
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la reciclarea deşeurilor.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 54 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii