23 iunie – Ziua funcționarului public
Ziua funcționarului public este instituită prin legea 145/2016 și marcată, în fiecare an, la 23 iunie.
Prima Cameră sesizată în acest caz a fost Senatul, care, la 21 martie 2016, a dat vot favorabil propunerii legislative privind instituirea acestei zile.
Potrivit inițiatorilor proiectului legislativ, instituirea unei zile a funcționarului public român are rolul de a contribui la îmbunătățirea imaginii autorităților și instituțiilor publice, în general, și a funcționarilor publici în particular.
„Prin organizarea de evenimente specifice care să recunoască importanța activității acestei categorii profesionale și acordarea de premii, distincții, medalii, titluri onorifice cu valoare simbolică, funcționarii publici vor fi motivați să ofere servicii de calitate cetățenilor, care își vor recăpăta astfel încrederea în profesionalismul, integritatea și eficiența serviciilor publice”, se arată în expunerea de motive.
La 8 iunie 2016, proiectul de lege privind instituirea Zilei funcționarului public a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților, acesta fiind, de altfel, forul decizional. Legea prin care data de 23 iunie devine Ziua funcționarului public a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la 11 iulie 2016 și publicată în Monitorul Oficial la 14 iulie 2016.
Legea prevede că Ziua funcționarului public poate fi marcată de autoritățile și instituțiile publice, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative. Cu prilejul acestei sărbători, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, autoritățile și instituțiile cu același specific din România pot acorda premii, distincții, medalii și titluri onorifice funcționarilor publici, pentru merite deosebite. Totodată, Guvernul, prin intermediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, sindicatele și asociațiile profesionale, precum și autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsurile necesare pentru organizarea în bune condiții a unor manifestări cu caracter simbolic, cu ocazia acestui eveniment. De asemenea, autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea acestor manifestări. Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se arată în textul de lege, potrivit Agerpres.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului