Fostul patron de la Supremia Grup, Levente Bara, investeşte 3 milioane de euro într-o nouă fabrică în zona industrială Drâmbar
Fostul patron de la Supremia Grup, Levente Bara, investeşte 3 milioane de euro într-o nouă fabrică în zona industrială Drâmbar
Fostul proprietar al companiei Supremia Grup revine puternic în afaceri după numai două luni de la vânzarea celui mai mare producător de condimente și ingrediente din România. Levente Bara a încheiat un acord cu Primăria Ciugud pentru o investiție în valoare de 3 milioane de euro în zona industrială Drâmbar. Acordul privește concesionarea unei suprafețe de un hectar de teren pentru construirea unei fabrici tot în domeniul industriei alimentare.
Omul de afaceri intenționează să dezvolte la Ciugud producția pe care o realizează deja în fabrica Transilvania Nuts de la Sîntimbru, unde produce mai multe sortimente de miez de nucă proaspăt procesată. Planurile acestuia vizează intrarea pe piața produselor de patiserie care se comercializează în special în marile lanțuri de benzinării. Levente Bara ar fi obținut, potrivit unor surse neoficiale, o sumă cuprinsă între 30 și 40 de milioane de euro de pe urma vânzării companiei Supremia către grupul francez Solina.
Peste 10 milioane de euro investiții private la Ciugud Zona industrială a comunei Ciugud va ajunge, luând în considerare și noua fabrică Transilvania Nuts, la valoarea de peste 10 milioane de euro investiții private. Aproape 30 de firme își au aici sediul social sau punct de lucru în una din cele mai active zone cu potențial economic din Alba. Primăria Ciugud a concesionat până în prezent 45 de hectare din cele 100 care există aici. Veniturile la bugetul local din impozite și concesiuni se ridică la circa un milion de euro.
Numărul total al angajaţilor se ridică la peste 700 de persoane. Primăria primeşte în fiecare an circa de 15 cereri din partea investitorilor. Multe dintre aceste cereri au fost refuzate în principal din cauza faptului că activitatea ar fi fost potenţial poluatoare. De altfel, criteriul de protecţie a mediului este decisiv atunci când primăria concesionează un teren pentru o investiţie. Concesionarea se face pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea de cumpărare la finalizarea investiţiei, cu condiţia ca sediul social să fie pe raza comunei Ciugud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 12 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale