Rămâi conectat

Politică Administrație

Florin Roman: Refuzul unui loc de muncă duce la anularea venitului minim garantat

Ziarul Unirea

Publicat

în

În România, ne confruntăm cu o situația paradoxală: avem nevoie de forță de muncă, dar mulți dintre cei apți de muncă stau cu mâna întinsă, așteptând lună de lună ajutorul social oferit de stat sub forma venitului minim garantat.

Potrivit legii în vigoare,  ”persoanele apte de muncă, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii”.

Tot actuala legislație dă dreptul acestor persoane să refuze de 3 ori ocuparea unui loc de muncă. Practica ne demonstrează că majoritatea celor ce primesc venit minim garantat sub formă de ajutor social refuză să meargă la muncă, preferând să stea acasă pe banii statului.

PNL  vine în sprijinul autorităților locale și al agenților economici  care au nevoie de forță de muncă și, în acest sens, am depus în Camera Deputaților, alături de mai mulți colegi liberali, un proiect de lege prin care se modifică alineatul (7) al articolului 15 din Legea  nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în sensul ca persoanele apte de muncă să accepte locul de muncă care li se oferă sub condiția ca refuzul acestuia duce la încetarea ajutorului social sub formă de venit minim garantat.

Propunerea PNL se bazează pe datele statistice oferite de Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Conform acestora, la nivelul lunii decembrie 2016 aveam ca număr de beneficiari de drepturi curente – 55.457, beneficiari suspendați la sfârșit de lună – 2.643. Pentru luna aprilie 2017, statistica ne arată că avem ca număr de beneficiari de drepturi curente -243.006, beneficiari suspendați la sfârșit de lună – 17.712. Tot datele statistice ne arată că în România sunt circa 25.000 de persoane care beneficiază de ajutor social de peste 10 ani.

PNL consideră că este absolut necesară schimbarea acestei situații, mai ales că, așa cum presa a relatat în numeroase rânduri, mulți dintre beneficiarii venitului minim garantat stau în vile și se plimbă cu mașini scumpe.

Apreciem că ajutoarele sociale oferite de stat trebuie strict orientate către cei care au nevoie de ele , nu către cei care vor să înșele statul și stau lună de lună cu mâna întinsă la primărie, așteptând banii aferenți venitului minim garantat.

Florin Roman

Deputat PNL

Vicelider Grup Parlamentar


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea