La HC Alba Sebeş există finanţare, mai trebuie doar rezultate
Spre deosebire de baschet şi volei, handbalul feminin din judeţ a dezamăgit în această toamnă, rezultatele fiind departe de pretenţii. Proiectul amplu al Consiliului Judeţean Alba, de sprijinire a echipelor CS Universitatea Alba Iulia, CSV Alba Blaj şi HC Alba Sebeş vizează realizarea performanţei în elita naţională în cele trei ramuri sportive.
În acest sens, zilele trecute, la sediul primăriei municipiului Sebeş a avut loc o întâlnire unde au fost invitate componentele, antrenorii şi conducătorii formaţiei HC Alba Sebeş, la care au participat şi primarul Mugurel Liviu Sârbu, împreună cu reprezentanţii CJ Alba, respectiv Ion Dumitrel – preşedinte şi Alin Cucui – vicepreşedinte. Oficialii HC Alba Sebeş au întocmit proiectul bugetului clubului pentru 2012, aprobat în principiu de cei doi finanţatori ai activităţii sportive (Consiliul Judeţean Alba şi Consiliul local Sebeş), pentru primul semestru al anului viitor, în principiu, suma agreată şi susţinută cifrându-se la 320.000 lei.
„Ni s-a oferit sprijin logistic şi financiar, dar în acelaşi timp ni se cer rezultate. Finanţarea continuă, a fost o discuţie pozitivă, însă noi trebuie să realizăm performanţe imediate. Ne-am propus să încheiem sezonul în eşalonul secund pe unul din primele două locuri din serie şi implicit să ajungem la turneul de calificare în Liga Naţională”, a declarat Virgil Costea, preşedintele HC Alba Sebeş.
Realizarea acestui deziderat va duce implicit şi la deblocarea salariilor, scăzute la suma de 1000 lei, aceeaşi pentru fiecare echipieră, după eşecul din octombrie de la Timişoara, astfel că jucătoarele lui Dorin Cian îşi vor primi, din urmă, diferenţele contractuale. Divizionara secundă şi-a propus înaintea startului să promoveze în elită, însă a încheiat prima parte a campionatului abia pe locul al 9-lea în Seria B a Diviziei A de handbal feminin. Pregătirile se vor relua în 4 ianuarie 2012, următoarea etapă fiind prevăzută în 4 februarie, joc extern la Tg Jiu cu liderul, planurile în această pauză incluzând şi transferarea a trei jucătoare (portar, inter dreapta şi extremă dreapta).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO: Într-un amical de gală, CS Ocna Mureș – „U” Cluj 1-8 | Gol spectaculos marcat de Socaci pentru „Soda dragă”
Într-un amical de gală, CS Ocna Mureș – „U” Cluj 1-8 | Gol spectaculos marcat de Socaci pentru „Soda dragă” CS Ocna Mureș a susținut un amical de lux pe propriul teren cu Universitatea Cluj, prima clasată din SuperLigă, „șepcile roșii” impunându-se cu scorul de 8-1 (3-1). Cea mai iubită echipă din Transilvania este la […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă