Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

Presimțirile sumbre ale analiștilor se confirmă: România se împrumută din greu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Nu a fost nevoie să treacă decât câteva luni pentru ca cele  mai negre presimțiri ale analiștilor, făcute în urma analizei programului de guvernare al alianței PSD – ALDE, să se confirme: creșterile deșănțate de salarii, fără nicio legătură cu creșterea productivității muncii, precum și programele de asistență socială nechibzuite tind să pună pe butuci economia țării. Imperativul menținerii deficitului bugetar sub nivelul de 3% din PIB, impus de UE, obligă guvernul să facă împrumuturi excesive pe piața de capital, care să susțină nivelul cheltuielilor bugetare, imposibil de acoperit din surse proprii. Guvernul proclamă de fiecare dată – ca răspuns la avertismentele îndreptățite ale specialiștilor, inclusiv ale UE – că există creștere economică constantă și aceasta trebuie să se reflecte în buzunarele populației. Seducătoare logică pentru cei care habar nu au cum funcționează economia unui stat.

Încasările la buget, admite însuși șeful ANAF, sunt mai mici decât cele prognozate iar pentru a ieși din impas Guvernul se împrumută la greu atât pe piața internă cât și externă. Așadar România plătește promisiunile electorale ale PSD prin accelerarea creșterii gradului de îndatorare, respectiv amanetând periculos prosperitatea viitoare a românilor. Ne amintim ce șoc a provocat  în anul 2009, decizia tripletei Băsescu – Isărescu – Boc de a face un împrumut scandalos de 20 mld.euro de la FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană. Sumă de care economia nu avea decât parțial nevoie, și care ne-a lăsat la discreția rapace a finanței mondiale. Ei bine, Guvernul Grindeanu a reușit să se împrumute pe termen mediu și lung, în numai trei luni și jumătate din acest an, cu echivalentul a 4,7 miliarde euro, adică circa 40% din împrumutul luat de la FMI în anul 2009 (12,9 miliarde euro). PSD explică, după bunul obicei românesc, că și Cioloș a împrumutat în 2016 aproape 50 miliarde lei de pe piața internă și 3,25 miliarde euro de pe piața externă. Numai că alianța de la guvernare omite să spună că Guvernul Cioloș a fost obligat să respecte programul de măsuri al Guvernului Ponta, plus că în 2016 au ajuns la scadență titluri emise pe piața internă în sumă de 38 miliarde lei și obligațiuni emise pe piața externă în valoare de 1,5 miliarde euro. În perioada „celui mai performant guvern de după Revoluție” cum îi plăcea lui Victor Ponta să-și autoîntituleze prestația, adică în intervalul 2013 – 2015 datoria publică a crescut cu 25 miliarde euro, respectiv cu 21% pe locuitor (3650 euro). Cu alte cuvinte relansarea economiei – ridicată în slăvi de politicienii PSD – s-a făcut nu prin  investiții suplimentare ci prin creșterea gradului de îndatorare a țării. În 2008 datoria publică a României era de 13% din PIB iar în 2015 a urcat la 40% din PIB. Așadar singura soluție nemijlocită, care ar stopa escaladarea aberantă a datoriei publice ar fi alocarea unor sume corespunzătoare pentru investiții. Exact ce nu face nici Guvernul Grindeanu, și cum nu au făcut niciodată guvernele populiste, de sorginte socialistă. Ba, revin, în cei patru ani cât a guvernat țara, între 2004 – 2008, Guvernul inimii slobode Tăriceanu nu a reușit să construiască decât 5 km de autostradă, cu toate că a traversat o fastă perioadă de boom economic. În anul 2017, întrucât se mizează, fantasmagoric, pe atragerea a 22 miliarde lei din fonduri nerambursabile, de la bugetul de stat va fi alocată cea mai mică sumă pentru investiții de la aderarea României la UE.

Legea salarizării unitare, care ține cu sufletul la gură salariații bugetari, va arunca în aer deficitul bugetar și este de așteaptat ca guvernul să contracteze noi împrumuturi. Deși social-democrații dau asigurări pe toate canalele că sunt bani pentru creșterile salariale, realitatea îi contrazice. Costurile cu dobânzile la împrumuturile contractate sunt devastatoare și ele cresc de la an la an. În 2008 erau de 3,9 miliarde lei, în 2010 – 7,3 miliarde lei, în 2012 – 11,5 miliarde lei etc. Iata deci, ce se ascunde în spatele gargarei populiste ale guvernării PSD-ALDE.

Mihai Babițchi

           


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea