Personalul ANPC se va ocupa şi cu intermediari de credite, recuperare creanţe şi creditori nonfinanciari
Guvernul a discutat în sedinţa de vineri modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Conform modificărilor propuse personalul ANPC se va ocupa cu proceduri intermediari de credite, recuperare creanţe şi creditori nonfinanciari. De asemenea, personalul direcţiei de insolvenţă a persoanelor fizice, are statut de personal contractual, este angajat pe bază de concurs, în condiţiile legii şi este salarizat în conformitate cu legislaţia aplicabilă personalului contractual din administraţia publică.
Numărul maxim de posturi aprobat este de 940, exclusiv demnitarii, din care pentru aparatul central 397, iar pentru comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor 543.
Autoritatea are în subordine, ca entităţi cu personalitate juridică, 13 comisariate regionale pentru protecţia consumatorilor şi Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor „Larex” Bucureşti. Organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor „Larex” Bucureşti sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului. Autoritatea are în dotare 120 autoturisme operative pentru supraveghere, control, investigaţii, proceduri insolvenţa persoanelor fizice şi intermediari de credite.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Parc cu teren multisport și loc de joacă pentru copii cu dizabilități în cartierul Recea din Alba Iulia. Licitația de peste 2 milioane de lei lansată pe SEAP
Parc cu teren multisport și loc de joacă pentru copii cu dizabilități în cartierul Recea din Alba Iulia. Licitația de peste 2 milioane de lei lansată pe SEAP Municipiul Alba Iulia se pregătește pentru un proiect major de revitalizare urbană în cartierul Recea, ce include amenajarea unui parc dotat cu teren multisport și loc de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
30 iulie| Ziua internațională a prieteniei: Cum a ajuns să fie celebrată această sărbătoare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern
-
Curier Județeanacum 5 zile
Molnar Bianca, albaiulianca șefă de armă, pe arma Geniu, a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” din Pitești. Ce medie a avut absolventa
-
Curier Județeanacum 4 zile
Cine este bărbatul găsit DECEDAT în apartamentul de pe B-dul Transilvaniei, duminică după- amiază
-
Curier Județeanacum 5 zile
29 iulie 2024 | ZIUA Imnului Național al României, sărbătorită la Alba Iulia. Ceremonial organizat în Piața Tricolorului. PROGRAM
-
Curier Județeanacum 3 zile
LIVE VIDEO: Ziua Imnului Național al României 2024, sărbătorită la Alba Iulia, în Piața Tricolorului