ACS Poli Timişoara 2 – Performanţa Ighiu 1-5 (1-1) | Victorie categorică pentru formaţia lui Mihai Manea
După trei remize consecutive, Performanţa Ighiu a reuşit o victorie detașată, în deplasare cu ACS Poli Timişoara 2, scor 5-1 (1-1), golurile trupei lui Mihai Manea fiind înscrise de Potopea (24, 86), Seiwerth (49, 53) și Tineiu (66).
Performanța Ighiu a reușit al 8-lea rezultat pozitiv consecutiv din retur, aceasta fiind cea mai categorică victorie repurtată de Mihai Manea în eșalonul terț.
Formația vizitatoare a obținut cel mai categoric succes din primăvară, sub comanda lui Mihai Manea, la o diferență substanțială, deși a fost condusă cu 1-0 la un moment dat.
*Mihai Manea: „Băieții au dat dovadă de caracter și este în totalitate victoria lor”
„Astăzi am jucat bine, confirmând perioada pe care o traversăm, în această întânire fiind mult mai preciși la finalizare, capitol la care am suferit jocurile anterioare. Felicit băieții, care cresc de la meci la meci și arată ca o adevărată familie. Mă bucură faptul că am reușit să câștigăm la o diferență mare și sper ca și în jocurile viitoare să fructificăm ocaziile create. Băieții au dat dovadă de caracter și este în totalitate victoria lor„, a declarat Mihai Manea.
ACS Poli 2 a deschis scorul repede, prin Vasi în minutul 14 (șut din interiorul careului), dar a fost un simplu foc de paie, întrucât vizitatorii au început să puncteze pe bandă rulantă.
Egalitatea a fost restabilită de Potopea (25), reluare ce capul după un corner executat de M. Cristea, acesta fiind scorul cu care s-a intrat la cabine după primele 45 de minute.
*Tăvălug după pauză, repriza lui Seiwerth!
La reluare, pe teren a existat o singură echipă, Performanța care s-a descătușat și am marcat în trei rânduri într-un sfert de oră. Mai întâi, Seiwert (51) a înscris primul său gol pentru gruparea ighiană (după o pasă de la M. Cristea), iar apoi și-a trecut în cont dubla după o lansare de la Fetița. A fost repriza lui Seiwerth, care efectiv a ieșit la rampă și a pasat decisiv pentru reușita lui Tineiu, un alt junior împrumutat de la Hermannstadt. Acesta a devenit golgheterul returului pentru Performanța. Al doilea mitan a fost unul perfect pentru vizitatori, care au stabilit scorul final prin același Potopea (min. 86), la un alt corner, căpitanul vizitatorilor preluând pe piept și șutând din întoarcere.
Înaintea acestui joc, gruparea condusă de Mihai Manea, devenită „regina remizelor” în retur nu a pierdut de 7 întâlniri, are trei egaluri consecutive şi şase în total în această primăvară. Probleme majore în linia mediană, întrucât Trifa şi Oniche sunt accidentaţi, sperându-se în recuperarea lui I. Grozav, în plus şi Cl. Oara este suspendat
Echipe: *ACS Poli: Contra – Filip, Lazăr, Murariu, Fridrich, Pădurariu, Totic, Velcotă, Popan, Vasi, Oprea; rezerve Trifon, Dincă, Andreici, Iordache, Codrea, Cherecheș. Antrenor Victor Collins.
*Performanţa: Zăvoi – Miroiu, Iclănzan, Potopea, Ad. Mărginean (86, Ciorchină) – I. Grozav (88, Cr. Păcurar), M. Cristea – Fetiţa, Circov (73, Coltor), Tineiu – Seiwerth (81, Oprița). Pe bancă: D. Pop, Oniche, Gînscă. Antrenor Mihai Manea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 18 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi