FOTO: Performanță de senzație! Volei Alba Blaj a realizat eventul! Echipa din „Mica Romă” a câștigat Cupa României, 3-0 în finală cu Știința Bacău!
Performanță de senzație pentru Volei Alba Blaj, care și-a trecut în palmares eventul stagiunii 2016-2017, după ce a câștigat, în premieră, Cupa României, scor 3-0 (25-14, 25-17, 25-19), în finala de la Piatra Neamț, cu Știința Bacău, încununându-se astfel un sezon de vis!
O stagiune extraordinară pentru mândria județului, Volei Alba Blaj, echipă ce și-a adjudecat, pe lângă titlul de campioană și Cupa României. „Un succes meritat și așteptat, ținând cont de evoluțiile din acest sezon. Eventul confirmă că dacă există seriozitate, atunci vine și performanța„, a declarat Gheorghe Rotar, primarul Blajului.
Ultimul act a însemnat o partidă fără istoric, dominată de fetele lui Darko Zakoc, ce au controlat autoritar ostilitățile, confirmând statutul de favorite.
Este o dublă istorică reușită de echipa din „Mica Romă”, care a cucerit în ultimul meci al acestui sezon un trofeu dorit enorm la Blaj!
Campioana și-a adjudecat astfel două dintre trofeele interne puse în joc, al treilea titlu consecutiv și Cupa României, punându-se punct astfel unui sezon admirabil.
În șase ani de la înființare și 5 petrecuți pe prima scenă, Volei Alba Blaj a reușit să adune 4 trofee, trei titluri câștigate consecutiv, o cupă a României, plus medalia de bronz în 2014, la care se adaugă două participări în Liga Campionilor!
*Sergiu Ștefănescu: „Un an perfect pentru Volei Alba Blaj”
„O victorie pe care ne-am dorit-o și un trofeu ce ne lipsea completează un an perfect pentru Volei Alba Blaj. Echipa noastră face istorie, acset sezon am realizat maximum ce se putea în stagiunea internă. Suntem prima echipă din Alba și din Transilvania care realizează un event la volei feminin. Este o performanță extraordinară și cu siguranță nu realizăm în aceste momente cât de mult înseamnă pentru sportul din Alba ceea ce am reușit noi în ediția 2016-2017„, a menționat președintele Sergiu Ștefănescu.
Știința Bacău, adversara din ultimul act a fost precedenta echipă ce a reușit eventul în voleiul feminin, în 2014 și 2013.
*Stagiune de pus în ramă!
Blajul a ratat în acest sezon numai Supercupa României, în rest nu a avut adversar în competițile naționale. Hegemonia fostei şi actualei campioane s-a materializat într-un parcurs impecabil, cu 35 de victorii repurtate din 38 de partide susţinute pe trei fronturi interne, Divizia A1, Cupa României şi Supercupa României.
Marți, de la ora 20.00, în Parcul „Avram Iancu” va fi tradiționala “Seară a Campioanelor”, în cadrul căreia se vor celebra, alături de suporteri, al treilea titlu naţional şi întâia Cupă a României.
În primul set, Blajul a început perfect, distanțându-se la 8-5, la primul time-out tehnic. Bacăul a revenit temporar în joc, a egalat la 10, iar antrenorul Darko Zakoc a solicitat time-out, un moment de inspirație, întrucât campioana pe serviciul Ane Antonijevic s-a distanțat decisiv. Al doilea set Știința s-a aflat la conducere până la 7-5, dar s-a dovedit un simplu foc de paie, pentru că oponentele au făcut 5 puncte consecutive, s-au instalat la conducere și s-au distanțat încet dar sigur până la 24-14!
Moldovencele au încercat în setul al treilea să oprească marșul Blajului spre câștigarea trofeului, ținând aproape de oponente până la 11-11, Zakoc a făcut două schimbări pentru a regla angrenajul, iar la al doilea time-out tehnic Volei Alba Blaj deținea un avantaj de două puncte. Echilibru s-a menținut, cu echipa blăjeană mereu la conducere, de la 20-19, ajunându-se la 23-19, momentul cheie al setului.
Volei Alba Blaj: Ana Antonijevic – Adina Salaoru (cpt.), Nadja Ninkovic, Samara Rodrigues, Tatsiana Markevich, Nneka Onyejekwe, Marina Vujovic (libero); au mai jucat Ana Grbac, Dubravka Djuric; Rebecka Lazic, Lisa Kramer, Ana Maria Berdilă.
foto: Volei Alba Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii