Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Paradă cu aproape 300 de reenactori, la Alba Iulia, în deschiderea Festivalului Roman Apulum. Lupte între daci și romani, paradă de noapte cu torțe și târguri de sclavi, în program

Dragoş Suciu

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Festivalul Roman Apulum a debutat, sâmbătă, cu prezentarea trupelor de daci, romani, barbari și gladiatori, urmată de o paradă spectaculoasă, la care au luat parte aproape 300 de reenactori din șapte țări: România, Cehia, Irlanda, Italia, Croația, Bulgaria și Germania. Aceștia au defilat în Cetatea Alba Carolina, pornind din fața Catedralei Romano-Catolice, spre Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan, fiind filmați și fotografiați de sute de turiști și localnici.

Mii de turiști își petrec minivacanța de 1 Mai la Alba Iulia, atrași de Festivalul Roman Apulum, care cuprinde demonstrații militare, paradă de noapte cu torțe, târguri de sclavi, bătălii între legiunile romane și trupele de daci, dar și lupte între gladiatori.

Tot sâmbătă în prima parte a zilei s-au deschis şi taberele şi atelierele meşteşugăreşti, unde au fost montate mai multe corturi, iar cei prezenţi au ocazia să înveţe despre cultura daco-romană, îndeletnicirile din acea vreme şi să experimenteze pe propria lor piele armele strămoşilor noştri.

Un moment inedit al festivalului este organizarea unui târg de sclavi, realizat la fel ca acum aproape 2.000 de ani, în cadrul căruia vor fi vânduţi gladiatori, femei-arcaş, dace sau nimfe. Turiştii vor putea licita pentru aşa-zişii sclavi vânduţi la târg şi apoi, timp o oră, se vor putea bucura de anumite activităţi desfăşurate de aceştia special pentru noii lor ”stăpâni”. La sfârşitul zilei, are loc o paradă de noapte cu torțe, iar duminică vor fi organizate tururi ghidate la principalele obiective romane ale castrului Apulum, dansuri ale nimfelor, alte demonstrații militare și lupte între gladiatori.

Punctul culminant al Festivalului va fi, și în acest an, marea bătălie între legiunile romane și trupele de daci, la care vor participa circa 300 de reenactori.

Directorul Muzeului Național al Unirii, Gabriel Rustoiu, a declarat că marele război daco-roman va fi ”epic” și ”cu final necunoscut”.

”Războiul dintre daci și romani va fi o luptă epică, a cărui final este necunoscut. Vom vedea la momentul decisiv cine vor fi cei care vor învinge și vor înfige steagul victoriei pe terenul de luptă”, a spus Gabriel Rustoiu.

Bătăliile din anii trecuți au adus mult spectacol și s-au încheiat chiar cu răstigniri pe cruce, majoritatea fiind câștigate de legiunile romane, care sunt mai numeroase, disciplinate și mult mai bine înarmate.

Festivalul se încheie în 1 mai, când toată ziua vor avea loc tabere militare, ateliere meșteșugărești și jocuri romane.

Festivalul Roman Apulum se organizează la Alba Iulia deoarece municipiul are un patrimoniu roman foarte valoros, fiind întemeiat de romani. Actualul oraș Alba Iulia se ridică peste ruinele anticului Apulum, cel mai mare oraș roman din provincia Dacia și totodată centrul politic, economic, militar și cultural al acesteia.

”Festivalul Roman Apulum se organizează la Alba Iulia pentru că anticul Apulum a fost cel mai mare oraș roman din Dacia, iar la sfârșitul secolului doi era cel mai bogat oraș din Dacia. Avem și o inscripție de la jumătatea secolului III, care acordă epitetul de Crisopolis Apulumului, adică Orașul Aurului sau Orașul de Aur. Toate bogățiile Daciei se tranzitau spre Roma de la Apulum”, a explicat Gabriel Rustoiu.

La astfel, de reprezentații, lupte și războaie, publicul are un rol activ având posibilitatea să strige dacă doreşte moartea ori salvarea unui gladiator pus la pământ, cu tăişul la gât sau chiar să-i învie pe romanii şi dacii decedaţi. De multe ori, copiii, încurajaţi de prezentatori, sunt cei care decid destinele soldaţilor.

Toate manifestările au loc în Cetatea Alba Carolina, o fortăreaţă cu bastioane de tip Vauban, care are forma unei stele cu şapte colţuri. Aceasta a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea în oraşul medieval Alba Iulia, având rol de fortificaţie strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman şi de consolidare a puterii habsburgice pe plan local. Cetatea Alba Carolina este nu doar una dintre cele mai impresionante cetăţi din România, ci chiar cea mai mare fortificaţie de tip Vauban din întreaga Europă de sud-est, întinzându-se pe circa 110 hectare.

Potrivit organizatorilor, locurile de cazare la pensiunile și hotelurile din Alba Iulia sunt ocupate în proporție de 100%, astfel orașul a devenit una dintre atracțiile turistice preferate în minivacanța de 1 Mai.

Programul evenimentului:

Vineri, 28 aprilie 2017

18.00 – Vernisajul expoziției „Reconstructio Historica” / Reenactment la Apulum
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

18.30 – „Un Mithraeum de la Apulum” – prezentare științifică
Prezintă dr. Mariana Egri
Muzeul Principia – Piața Cetății

Sâmbătă, 29 aprilie 2017

10.30 – Ceremonia oficială de deschidere a festivalului – Inauguratio
Esplanada Catedralei Romano Catolice

11.00 – Parada războinicilor romani și daci
Strada Mihai Viteazul

11.30 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Bucătărie (doar de prezentare), Parfumuri, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori)
Platou strada Militari

12.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum
Ghid: dr. Gabriel Rustoiu
Pornire de la Muzeul Principia

15.30 – Prezentarea structurii unei legiuni romane
Trupa Scythia Minor din Dobrich, Bulgaria (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.00 – Demonstrații militare: lupte între daci și romani
Terra Dacica Aeterna – Cluj Napoca
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.30 – Geto-dacii din Moldova
Esplanada Catedralei Romano-Catolcie

16.45 – Demonstrații militare – Garda Apulum, Milites Marisensis
Espalanada Catedralei Romano-Catolice

17.15 – Târg de sclavi
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

21.00 – “Orfeu și Euridice” – O dramă în pași de dans
Academia de muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca
Piața Cetății

21.45 – Paradă de noapte cu torțe
Platou strada Militari – Poarta a III-a – Esplanada Catedralei Romano-Catolice

22.00 – Morituri te salutant!
Ars Dimicandi din Milano, Ludus Apulensis din Alba Iulia (traducere din limba italiană)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

Duminică, 30 aprilie

10.30 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Bucătărie (doar de prezentare), Parfumuri, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori)
Platou strada Militari

11.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum
Ghid: dr. Gabriel Rustoiu
Muzeul Principia

14.45 – Dansuri – Magna Nemesis
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.00 – Sacramentum
Legio XIII Gemina Apulum et Legio XIII Gemina Roma
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.45 – Demonstrații militare
Asociația de Reenactment Antic din Split, Croația (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.55 – Demonstrații militare
Legiunea a X-a Gemina Pia Fidelis, cohorta a VIII-a, Cehia (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.00 – Ars gladiatoria
Ars Dimicandi, Milano (traducere din limba engleză)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.20 – Lupte de gladiatori
Ludus Apulensis, Alba Iulia
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.40 – Lupte de gladiatori
Terra Dacica Aeterna, Cluj Napoca
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.00 – Marea bătălie între legiunile romane și trupele de daci
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.50 – Salutul trupelor și închiderea festivalului
Esplanada Catedralei Romano-Catolice

Luni, 1 mai 2017  –  „Ars coquinaria”

11.00 – 17.00 – Tabară militară, gastronomie, ateliere, jocuri cu Garda Apulum

[nggallery id=3856]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea