După 5 runde din primăvară, CIL Blaj, campioana returului în Liga a IV-a | Patru echipe neînvinse, Dalia Sport Daia Română – fără succes
Cinci etape s-au scurs din returul Ligii a IV-a, stagiunea în curs fiind una dominată de Şurianu Sebeş, ce are 10 puncte avans şi un meci mai puţin, restanţa cu Dalia Sport Daia Română (programată joi, 20 aprilie, de la ora 18.00, în „Arini”).
În privinţa primei clasate, se poate spune că frământările din intersezon, cu plecările finanţatorului Armando Popescu, împreună cu antrenorii Mihai Manea şi Raul Oargă, plus o serie importantă de jucători, şi-au pus amprenta pe evoluţiile din partea a doua campionatului. Astfel, Şurianu, care a încheiat turul cu maximum de puncte, a început să piardă din turaţie, remizând în două întâlniri, cu Viitorul Sîntimbru şi Inter Ciugud. Elevii lui Doru Oancea, actualmente pe poziţia a şasea în ierarhia la zi a părţii secunde a campionatului, pot „prinde” podiumul returului în cazul în care se impun în restanţa mai sus amintită.
*Patru echipe invincibile
Până în prezent, după derularea celor cinci întâlniri din primăvară, în arealul celui de-al 4-lea eşalon sunt patru formaţii care nu au cunoscut gustul eşecului în 2017. Este vorba despre CIL Blaj, CS Ocna Mureş, Viitorul Spicul Daia Română şi Şurianu Sebeş (în ordinea clasamentului după aceste 5 etape), echipe care se menţin invincibile în retur. Din acest punct de vedere, formaţia din „Mica Romă” este „campioana” returului, cu 13 puncte strânse, adjudecându-şi prima poziţie în clasament, la golaveraj (mai multe goluri înscrise), acelaşi punctaj acumulându-l şi CS Ocna Mureş. Firesc, după această serie pozitivă, CIL-ul este pe ultima treaptă a podiumului după 18 etape, ocupată în iarnă de Transalpina Şugag. Pe podiumul returului a mai urcat Sportul Petreşti, formaţia preluată în iarnă de Ştefan Fogoroşi.
*Dalia Sport Daia, singura ce nu a câştigat în 2017
În schimb, fosta formaţie condusă de Ştefan Fogoroşi, Dalia Sport Daia Română nu se simte la fel de confortabil şi se situează la polul opus, fiind „lanterna roşie” a returului, cu un singur punct (remiză în derby-ul comunei), fără a câştiga vreun meci. Gaz Metan Valea Lungă, ultima clasată după 18 runde, a realizat prima victorie stagională, o eficacitate de invidiat, un singur gol marcat în primăvară (cu Rapid CFR Teiuş), echivalentul primelor trei puncte obţinute în acest campionat.
Dar iată ierarhia returului: 1. CIL Blaj 13 p (12-3), 2. CS Ocna Mureş 13 p (11-2), 3. Sportul Petreşti 10 p, 4. Viitorul Spicul Daia Română 9 p, 5. Transalpina Şugag 8 p (13-6), 6. Şurianu Sebeş 8 p (7-2), 7. Viitorul Sîntimbru 8 p (8-7), 8. Olimpia Aiud 7 p, 9. Rapid Teiuş 4 p (5-7),10. Inter Ciugud 4 p (2-9), 11. Energia Săsciori 3 p (3-9), 12. Fortuna Lunca Mureşului 3 p (3-13), 13. Gaz Metan Valea Lungă 3 p (1-16), 14. Dalia Sport Daia Română 1 p.
În clasamentul complet, dăienii conduşi de Paul Ciucă se menţin pe locul secund (la fel ca şi după tur), având 4 întâlniri consecutive în care nu au primit gol, fiind secondaţi de un grup de trei formaţii CIL Blaj, Transalpina Şugag şi CS Ocna Mureş, ce au strâns 35 de puncte.
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
George Cozma (CSȘ Blaj) concurează vineri la Campionatul European Under 18 din Slovacia, în calificările probei de 800 metri La finele acestei săptămâni, aiudeanul George Cozma (CSȘ Blaj), recent medaliat cu bronz la Campionatele Balcanice Under 18 de la Maribor (Slovenia), va lua startul la Campionatul European Under 18, în perioada 18-21 iulie, în Slovacia, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României