Arta decorării ouălor – Închistratul sau năcăjitul ouălor, o formă de cultură tradiţională, cu o puternică individualitate etnică

Artă şi precizie, arta decorării ouălor este o formă de cultură tradiţională, cu o puternică individualitate etnică ce sintetizează o multitudine de aspecte: istorice, culturale şi estetice.

Este o adevărată plăcere şi bucurie să pregătim ouăle de Paşti. Apoi, să le vedem cum strălucesc pe masa încărcată de cozonaci, pască şi friptură de miel şi să încercăm emoţia împărţirii lor, pentru pomenirea celor care nu mai sunt printre noi.

Oul alb este ambiguu, de aceea, pentru ziua de Paşti, el trebuie tratat cu precauţii rituale. Ţărăncile din Bucovina „îl vindecă“, „scriindu-l“ sau „închistrindu-l“. În alte părţi, el este „săpat“, „muncit“, „picat“, „împuiat“ sau „năcăjit“.

Să descifrăm împreună câteva dintre tainele ouălor de Paşti, observând cum sunt ele încondeiate, cu ce motive sunt decorate şi care sunt tradiţiile legate de vopsirea ouălor roşii în diferite zone ale ţării noastre. Citește și: mesaje de Paște în limba engleză

În coşul pentru mers la biserică în ziua de Paşti se pun: pasca, ouă, o bucată de slănină afumată, friptura de miel şi alte preparate, care sunt duse spre a fi sfinţite. În unele zone ale ţării, familia merge cu acest coş la mormintele rudelor, unde întinde masa şi gustă din bucate alături de cei care le-au fost dragi.

În alte zone, familia merge cu coşul acasă. Toată lumea se spală pe faţă cu apă în care a fost pus un ban de argint şi un ou roşu, credinţa fiind că apa a căpătat astfel proprietăţi purificatoare. Apoi, capul familiei împarte tuturor din pasca sfinţită.

Culorile

Ca principal asociat al ornamentului, cromatica ouălor decorate prezintă o gamă multiplă de combinaţii: galbenul evocă lumina, tinereţea, fericirea, recolta bogată, ospitalitatea; roşul – culoarea magică, simbolul sângelui, deci al vieţii, al focului purificator, al soarelui, al dragostei, al bucuriei de viaţă; albastrul cerului şi al văzduhului– talisman al vitalităţii şi al sănătăţii; negrul – simbolul absolutului, al statorniciei şi al eternităţii – a fost atribuit în mitologie divinităţilor sau duhurilor care trăiesc sub pământ; maroul este simbolul pământului roditor.

Ornamentele

Elementele ornamentale de bază în decorarea ouălor sunt reprezentările stelare, rozetele, elementele sigmoide, brăduţii şi mai ales volutele, care dau structura fundamentală a compoziţiei. Restul inventarului ornamental este extrem de bogat şi variat ca tematică, în funcţie de zonele în care ouăle sunt lucrate. Dacă întrebi o femeie de unde a luat modelul, ea îţi va răspunde: „Le încondeiem din gând“ (Filoteia Dramjici, din Vatra Moldoviţei).

Adesea, pe ouă sunt pictate reprezentări antropomorfe sau zoomorfe, la a căror vedere te simţi transportat în Egiptul Antic; unele dintre acestea sunt stilizate, dar uşor de recunoscut. Cum creatoarele se inspiră în general din natură, printre motivele abordate putem întâlni reprezentări din:

• Seria regnului animal: albina, broasca, racul, porumbiţa, greierul, zmeul, raţa, şarpele, melcul. Mai apar şi anumite părţi din corpul animalelor: unghia caprei, laba gâştei, creasta cocoşului, urechile iepurelui, coarnele berbecului, coada racului, dinţii leului, ochiul boului etc. (Olt, Dolj, Vâlcea, Bucovina).
• Seria motivelor vegetale. Plantele ocupă un loc foarte important în încondeierea ouălor. Frunzele arborilor, florile şi fructele oferă creatoarelor posibilitatea să redea o gamă largă de motive: frunza bradului, frunza stejarului, frunza de mesteacăn, frunza de salcie, vâscul, floarea mărului, florile de păr, frunza trifoiului, garoafa, ghiocelul, mărgăritarul, ciuboţica-cucului, frunza de fragi, căpşunile, miezul de nucă, păstăile, spicul grâului, al orzului, crenguţe (Oltenia, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Braşov). De asemenea, pe unele ouă mai întâlnim flori fantastice, precum „floarea domnească“ (Bucovina, Transilvania, Muntenia).
• Seria uneltelor. Adesea, femeile „închistresc“ ouăle cu motive reprezentând unelte casnice sau unelte folosite la munca câmpului, ale căror contururi sunt uşor de surprins şi de reprodus: grebla, lopata, hârleţul, sapa, secera, roata carului, roata morii, scara, butoiaşul (fedeleşul), furculiţa, vârtelniţa, furca de tors, fierul plugului, cârja ciobanului (Bucovina, Oltenia, Muntenia). Multe ouă prezintă ornamente din industria casnică textilă. În acest sens, sunt sugestive ornamentele numite „48 de clini“ (clinul format la croirea cămăşilor), „mâneci costeseste“, „mâneci sucite“ (Bucovina).
• Alte elemente grafice

O altă categorie de ornamente (desagii şi brâul popii, degetele, calea-rătăcită, crucea Paştelui sau crucea Paştelui cu îngeri, heruvimii, coroana regală) sunt pictate pe ouăle care se decorează la Bran şi în Argeş, Buzău, Oltenia.

Motivele ornamentale reprezentate pe ouăle încondeiate sunt mult mai numeroase decât cele enumerate aici, iar combinaţiile având ca sursă acelaşi motiv sunt, practic, nelimitate. Nu pot lipsi din prezentare ouăle desenate la Poiana Mărului (marmorate) sau cele pictate cu flori pe un strat de rumeguş (Zona Ardealului).

Păstrătorii tradiţiilor

În multe zone, încondeierea ouălor a devenit o sursă de existenţă. Mai ales în Bucovina, femeile au început să împodobească ouă pentru a le vinde apoi la târguri, muzeelor din ţară, dar şi din străinătate, reuşind astfel să asigure existenţa familiilor lor.

Şi dacă ouăle roşii sau cele încondeiate, binecuvântate în lunga veghe a Învierii, sunt o tradiţie, fie ca Învierea Domnului să devină pentru noi toţi o prezenţă trăită în fiecare zi, spre a putea rosti întotdeauna „Hristos a Înviat!“.

În toată ţara, ouăle vopsite de Paşti sunt puse la icoană sau în hrana vitelor, sunt împărţite pentru pomenirea celor adormiţi sau îi adună laolaltă pe cei vii. De Paşti, în Bucovina, tatăl, capul familiei, ia un ou sfinţit şi-l împarte cu toţi ai casei, pentru ca acela dintre ei care s-ar „rătăci“ peste an, să fie în stare să „vadă“ chipurile celorlalţi şi astfel să găsească drumul înapoi.

Etapele încondeierii

1. Pe oul alb, se aplică primul ornament de ceară.
2. Se scufundă oul în culoarea cea mai deschisă, apoi se adaugă, cu ceară, alte ornamente.
3. Se scufundă oul în culori din ce în ce mai închise, după fiecare etapă aplicându-se noi ornamente.
4. După ce oul este băgat la cuptor, ceara care a acoperit diverse straturi de vopsea se topeşte, lăsând la vedere culorile aplicate. E prea frumos ca să-l mănânci!

Sursa: romaniarurala.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI