Prima casă: Statul garantează, în proporție de 50%, creditele pentru locuințe noi sau consolidate. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea
Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, 11 aprilie, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 97/2016 pentru modificarea și completarea art. 1 din OUG 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă”, a informat Administrația Prezidențială, prin intermediul unui comunicat.
Astfel, statul va garanta în proportie de maximum 50% valoarea creditelor acordate pentru achizitia de locuinte noi si/sau consolidate, în cadrul programului ”Prima casă”. Locuințele care nu se încadrează în această categorie vor fi garantate de statul român în procent de 40%, mai prevede actul normativ.
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a anunțat, pe 21 martie, că a susținut proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaților, care prevede garantarea de către stat, în procent de 50%, a creditelor acordate pentru achiziția de locuințe noi sau consolidate prin programul „Prima casă”.
„Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2016 pentru modificarea și completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă”, precum și pentru stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale urmărește să le faciliteze românilor cumpărarea de locuințe noi, dar și a locuințelor consolidate, în condiții avantajoase”, informa grupul social democrat, prin intermediul unui comunicat.
Reprezentanții PSD menționau că măsurile propuse stimulează achiziția de locuințe noi în cadrul programului, fapt care va avea efecte benefice asupra creșterii calității vieții prin îmbunătățirea condițiilor de locuire în România. Un alt efect al noului act normativ va fi dinamizarea activității de construcții, cu ecou favorabil în privința creării de noi locuri de muncă, menționa sursa citată.
„Conform noii reglementări, prin locuință nouă se înțelege orice imobil care respectă condițiile pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinația de locuință, recepționat la terminarea lucrărilor cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat. Totodată, vor fi asimilate în categoria locuințelor noi și cele supuse cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau a reducerii riscului seismic”, preciza grupul PSD.
Programul „Prima casă” a fost inițiat în anul 2009, iar de la startul acestuia până la sfârșitul lunii octombrie 2016 au fost acordate 201.080 garanții, în valoare totală de 17,24 miliarde lei, informa sursa respectivă.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce trebuie să ştii despre Vinerea din Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor lui Iisus Hristos. Tradiţii şi superstiţii din Vinerea Mare Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE. FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului Unii creştini ţin post negru deoarece în aceasta zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Ceremonia principală […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului