FOTO | VIDEO: Accident feroviar grav între Petroşani şi Simeria. Doi mecanici au murit şi mai multe vagoane au ajuns într-o râpă
Un grav accident de tren s-a produs sâmbătă după-amiază, între staţiile Baniţa şi Merişor, pe secţia de circulaţie Petroşani – Simeria, Regionala Timişoara. Un tren de marfă format din 16 vagoane, aparţinând unui operator privat, a deraiat, în momentul de față traficul feroviar fiind blocat.
Calea ferată este distrusă pe ambele fire, pe o distanţă de 200 de metri, în zona accidentului feroviar. Circulaţia trenurilor va fi deviată, în condiţiile în care accidentul a avut loc pe o magistrală feroviară. Trupurile neînsufleţite ale mecanicilor au fost scoase dintre fiarele locomotivei şi vor fi transportate la IML pentru necropsie.
Revizorul regional în siguranţa circulaţiei în cadrul Regionalei CFR Timişoara, Cristian Udrea, a declarat pentru News.ro că „trenul avea 16 vagoane, între care patru erau încărcate, din câte am înţeles, cu ceva minereu şi metale neferoase. Circula de la Petroşani spre Curtici, iar în dreptul unui viaduct a avut loc deraierea. Calea ferată este afectată pe o distanţă de 200 de metri pe ambele fire de circulaţie”, a declarat Udrea.
Potrivit sursei citate, trenurile vor circula deviat.
„Acolo este o magistrală feroviară, iar circulaţia trenurilor va fi deviată. Călătorii din trenurile care sunt pornite din staţii vor fi transbordaţi de la Pui la Petroşani, iar restul trenurilor vor circula deviat. Nu putem spune acum câte trenuri şi exact care vor fi traseele”, a declarat revizorul.
„Pentru trenurile locale, se realizează transbordare auto, cu microbuze şi autobuze, între staţiile Petroşani şi Pui (şi retur) pentru trenurile locale, călătorii fiind preluaţi din aceste staţii de alte trenuri care circulă pe aceleaşi rute”, spune Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA .
De asemenea, pentru trenurile de lung parcurs (IR) care circulă spre Arad, traficul este redirecţionat pe relaţia Filiaşi – Orşova – Timişoara – Arad, iar cele spre Simeria vor circula până la Petroşani, cu transbordare auto Petroşani – Pui, călătorii fiind apoi preluaţi de alte trenuri care au traseu comun.
Reprezentantul CFR afirmă totodată că două trenuri macarale vor ridica vagoanele răsurnate în râpă şi le vor repune pe şine pe cele deraiate.
Garnitura circula pe relatia Slatina-Curtici. La fața locului s-au deplasat personalul specializat, echipele de intervenție și comisia care va ancheta cazul.
Potrivit ultimelor informaţii, mecanicii din locomotivă au murit. La baza deraierii ar fi o defecțiune la sistemul de frânare al trenului.
Purtătorul de cuvânt al cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, spune că la această oră, din cauza accidentului traficul feroviar este închis între statiile Baniţa şi Merişor, pe secţia de circulaţie Petroşani – Simeria, Regionala Timisoara.
14 din cele 16 vagoane ale trenului au deraiat, unele dintre vagoane răsturnându-se în râpă.
Sursa foto-video: IPJ Hunedoara
[nggallery id=3765]
Salvează
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 22 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii