Studiu: România, ţara cu cele mai mari impozite pe salariile mici
România are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim din Europa, arată datele celui mai recent studiu realizat de firma de audit şi consultanţă KPMG România.
Astfel, statul român încasează circa 50% din cheltuiala unui angajator care plăteşte salariatul la nivelul salariului minim, în timp ce în Marea Britanie, de exemplu, rata de taxare pentru cele mai mici salarii din economie este de numai 17,15%.
România se află pe locul opt în rândul statelor din UE cu cel mai ridicat nivel de taxare a salariului minim, după Franţa (unde rata de taxare aplicată la salariul minim este de 87,6%), Italia, Slovacia, Ungaria, Olanda, Suedia şi Estonia, unde nivelul de taxare variază între 50% şi 80% din salariul minim.
Deşi are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim, România are unul dintre cele mai mici salarii minime din Europa, arată datele KPMG citate de ZF.ro. Cu numai 322 euro/lună (1.450 lei brut/lună), salariul minim din România este mai mare doar prin comparaţie cu cel din Bulgaria (235 de euro/lună).
Cele mai mari salarii minime le au angajaţii din Luxemburg, unde salariul minim brut este de circa 2.000 de euro pe lună.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
Mesaje de Crăciun 2024 în limba engleză traduse în română • Merry Christmas ! • Texte cu urări, felicitări şi mesaje de sărbători în limba engleză care pot fi transmise prin telefon. Mesajele de Crăciun pot fi trimise și în limba engleză. Copiii, adulții și chiar și bunicii ar fi plăcut surprinși să primească un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 13 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui