FOTO: Elevii de la Vinerea au dat un exemplu de respect față de mediul înconjurător
Astăzi, pentru elevii Școlii Ioan Mihu din Vinerea clopoțelul nu a sunat pe holurile instituției, ci a sunat tocmai in Poiana cu Goruni, unde toți cei 110 elevi din clasele 0-VIII au participat în mod activ la o lecție educativă privind respectul față de mediul înconjurător. Un respect pe care și l-au însușit rapid și profund adunând mormanele de gunoaie aruncate în această zonă pitorească de către cei cărora le este străină noțiunea.
Copiii au dat din nou exemplu de simț civic și educație, strângând cu seriozitate sticlele, peturile, cartoanele, hârtia, anumite reziduri din materiale de construcții, ba chiar și saltele de pat deteriorate. Per total, au colectat două camionete de deșeuri din Poiana cu goruni și din zona gropii cu nisip, elevii fiind susținuți în efortul lor de către cadrele didactice ale școlii: Teban Laura, Szilagyi-Tomoiu Mihaela, Enescu Luniniţa, Ana Herlea, Buda Ioan, Brândușan Alin, Pașcanu Cătălin, Albu Maria,Scopciuc Mihu Adriana
“Obiectivul nostru nu a fost strict această acțiune de ecologizare, care de altfel s-a dovedit eficientă, dar care este una singulară într-un an calendaristic. Ceea ce urmărim noi constant este să schimbăm mentalitatea! E greu să dezveți pe cineva care toată viața nu a făcut altceva decât să arunce ambalaje pe jos. Însă, putem să-i educăm pe copiii, pentru ca atunci când vor deveni adulți să știe că natura reprezintă principala noastră sursă de supraviețuire și de aceea trebuie să fie cât mai protejată, mai curată, mai sănătoasă. Este ceea ce urmărim noi, cadrele didactice din Vinerea: să promovăm valori, nu să bifăm acțiuni” a declarat directorul adjunct al școlii Teban Laura.
Și pentru că acela care trudește, trebuie să fie și răsplătit, la finalul acțiunii toți cei prezenți, de la mic la mare au fost invitați la masă, la o tocană de post gătită între timp de către părinți, cei care susțin mereu demersurile școlii.
Acțiunea Școlii Ioan Mihu din Vinerea a făcut parte din campania “Și mie îmi pasă de orașul meu, derulată în fiecare an de către primărie, cu implicarea comunității locale. Practic, acțiunea conține o componentă educațională puternică ce vizează schimbarea reală a comportamentului oamenilor față de mediul înconjurător.
[nggallery id=3725]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii