Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Cultură Educație

FOTO: Săptămâna francofoniei, la Colegiul Național ,,I.M. Clain” din Blaj. Vizionări de filme, karaoke, concurs și sesiune de compuneri

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În cadrul Colegiului Naţional ,,Inochentie Micu Clain” Blaj, Săptămâna francofoniei şi a Limbii franceze (20-24 martie) este marcată şi onorată deja, de câţiva ani, prin diverse evenimente specifice, desfășurate în jurul zilei de 20 martie, dată la care se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Francofoniei.

Cu această ocazie, sub îndrumarea cadrelor didactice de la catedra de limba franceză: prof. Leontina Dulău, prof. Alina Bircea şi prof. Florin Oltean, elevii au realizat diverse manifestări, care au atras un deosebit interes din partea elevilor, atât a celor din clasele gimnaziale, cât şi a celor din clasele de liceu. La acest program a participat și domnul director al Colegiului, prof. Ioan Tomoiaga, care a apreciat activitățile derulate.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Dintre cele mai importante acţiuni care au avut loc, menționăm Vivez la francophonie: vizionări de filme şi audiţie de muzică francofonă, karaoke (clasele de gimnaziu); Une promenade à travers les pays francophones – panou-expoziţie cu texte şi imagini (fotografii, desene), reprezentând date de reper despre francofonie, La Francophonie, c`est quoi? – referate, expuneri, prezentări PowerPoint despre importanţa şi semnificaţiile zilei de 20 martie; Dis-moi dix mots!, sesiune de compuneri pe tema celor 10 cuvinte ale francofoniei 2017.

Punctul culminant al programului de manifestări consacrate Zilei Francofoniei 2017 l-a constituit concursul de cunoştinţe generale despre Franţa, limba franceză şi francofonie Le français, mon fort, aflat la cea de-a X-a ediţie şi desfăşurat în CDI-ul colegiului (foarte sugestiv ,,decorat” şi bine organizat de către d-na bibliotecar Brad Maria în mod special pentru această ocazie) , vineri, 24 martie, începând cu orele 11. Competiţia s-a adresat doar claselor liceale și a adus la start nouă echipe a câte doi elevi fiecare, câștigătorii fiind Gabriela Veronica Isailă (clasa a XI-a D) și Mădălina Surdu (clasa a X-a A), podiumul fiind completat de Ciprian Nicoară și Mircea Corbean (clasa a X-a A) și de Marius Hiriza și Dan Părău (clasa a XII-a B)

Pentru viitor, principalul obiectiv urmărit de colectivul cadrelor didactice de la catedra de limba franceză a colegiului este acela de a menţine la un nivel ridicat interesul elevilor pentru învăţarea limbii franceze şi conştientizarea importanţei acesteia. Felicităm, în egală măsură, profesorii și elevii pentru implicarea acestora și pentru disponibilitatea de care au dat dovadă, demonstrând că limba franceză ocupă un loc de onoare între disciplinele studiate în şcoală, a transmis prof. dr. Claudia Oancea-Raica, purtător de cuvânt al colegiului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea