Rămâi conectat

Actualitate

Alba Iulia: Lumina Păcii de la Bethleem în Catedrala Ortodoxă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Azi, la ora 17.30, cercetaşii albaiulieni vor participa la o ceremonie în cadrul căreia vor împărţi Lumina Păcii de la Bethleem, în incinta Catedralei Reîntregirii Neamului, informează Andra Toth, purtătorul de cuvânt al Centrului Local „Axente Sever” Alba Iulia.

Proiectul Luminii Păcii de la Betleem a devenit deja o tradiţie prin care mii de cercetaşi încearcă să lase în urma lor puţină pace în sufletul aproapelui lor, în comunităţile în care trăiesc şi în ţările din care provin.

Cu ajutorul Arhiepiscopiei Ortodoxe şi al părintelui Samuel, care va ţine o scurtă prezentare despre sărbătoarea Crăciunului, cercetaşii din Centrul Local “Axente Sever” vor participa la o ceremonie prin care vor împărţi Lumina tuturor celor care vor să o primească. Mâine, 18 decembrie, cercetaşii mai mici şi mai mari vor distribui Lumina la biserici din judeţul Alba şi la Aşezământul “SfântulVasile cel Mare”. 

Lumina reprezintă un simbol la Păcii şi al Ecumenismului, reprezentat de o flacără aprinsă la grota din Betleem, unde s-a născut IisusHristos şi distribuită apoi în toată Europa şi peste ocean cu ajutorul cercetaşilor.

Anul acesta proiectul este susţinut de Cercetaşii României şi Uniunea Cercetaşilor Maghiari din România (UCMR) şi îşi propune ca acest simbol al Păcii să ajungă în comunităţile din peste 55 de localităţi din ţara noastră. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale

Ziarul Unirea

Publicat

în

18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea