Chiriile ANL vor fi maxim 10-20% dintr-un salariu minim pe economie. Precizări de la viceprim-ministrul Sevil Shhaideh
Guvernul intenţionează să reducă nivelul chiriilor ANL la maxim 10-20% din valoarea unui salariu minim pe economie, adică maxim 145-290 lei, în contextul în care mulţi locatari ajung doar la acest nivel de venit.
„Chiriile ANL au fost modificate anul trecut. De două săptămâni am pus în dezbatere publică un proiect de modificare a modului de calcul al chiriilor, în sensul că introducem şi gradul de suportabilitate al chiriaşilor. Asta pentru că unii sunt la nivelul salariului minim pe economie. Pentru aceştia, valoarea chiriei trebuie să fie redusă până la maxim 10-20% din salariul minim pe economie, astfel încât, cu restul salariului, să îşi poată plăti utilităţile şi cosul traiului zilnic. În calcularea chiriei vom merge pe suportabilitate, fiind o sumă suportată de la bugetul de stat şi cel local“, a declarat Sevil Shhaideh la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale din Caraş-Severin.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a publicat la începutul acestei luni un proiect de lege care modifică modalitatea de calcul a chiriilor ANL.
Astfel, dacă astăzi chiriaşii unei garsoniere ANL plătesc cel puţin 170 de lei, în noua variantă vor achita cel puţin 85 de lei, adică o scădere de 50%. La fel, chiriaşii care locuiesc în apartamente cu două camere, care acum plătesc minim 237 lei, după noile calcule vor plăti cel puţin 120 de lei. În cazul celor care au închiriat trei camere în blocurile ANL, de la circa 300 de lei cât trebuie să plătească acum, chiria se reduce la minim 150 lei.
Forma actuală de calcul a chiriilor ţine cont de suprafaţa locuinţei, de valoarea de înlocuire a construcţiei, de amortizarea imobilului, de cheltuielile de întreţinere, reparaţii şi administrare. În plus, chiria este stabilită în euro, pe baza cursului valutar din data de 30 septembrie a fiecărui an. Mai mult, nivelul chiriei lunare se ponderează cu un coeficient specific rangului localităţii în care se află imobilul. Acest indicator variază între 0,8, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti. Valoarea rezultată se mai ponderează cu un coeficient de venit. Pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie, indicatorul este de 0,9, pentru cei care depăşesc această valoare, dar nu ajung să câştige dublul salariului minim brut pe economie, coeficientul este de 0,95, iar celor cu venituri peste dublul salariului minim li se aplică o cotă de 1.
Proiectul Guvernului propune diminuarea cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei; coeficientul specific rangului localităţii se extinde între 0,6, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti; coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie; şi, pentru a reduce şi mai mult chiriile, Guvernul mai ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie al blocului ANL, care variază între 0,85, pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.
O altă modificare arată că valoarea de înlocuire a construcţiei nu va mai fi actualizată anual prin ordin de ministru, ci va fi actualizată cu rata inflaţiei.
Mai mult, pentru chiriaşii care depăşesc vârsta de 35 de ani, cota de 1% din valoarea de înlocuire a construcţiei care revenea primăriilor se reduce la maxim 0,5%.
„Prin modificarea şi completarea coeficienţilor de ponderare, cuantumul chiriilor se diminuează, în medie, cu circa 40% faţă de suma rezultată prin aplicarea modului actual de calcul“, se arată în proiectul legislativ.
sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii