Rămâi conectat

Curier Județean

28 februarie: ”Străinul„ – spectacol de teatru cu Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Grupul Skepsis prezintă marți, 28 februarie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor spectacolul ”Străinul”, după John Boynton Priestley, prozator şi dramaturg englez, care la jumătatea secolului trecut dezvolta un teatru în care banalul vieţii cotidiene era provocat pentru a sublinia valoarea individului şi a conştiinţei.

Spectacolul invită la a gusta puţin din atmosfera unui bar obişnuit din nord-estul Londrei, în care încep să apară, rând pe rând clienţii obişnuiţi ai casei sau oameni care se refugiază înăuntru din pricina ploii de afară. Deşi pare să fie un sfârşit de zi obişnuit, într-un bar nu poţi ştii niciodată cine poate intra… Departe de a fi o comedie, deşi umorul nu lipseşte din intrigă, piesa este una moralistă. La un pahar de vin, printre fumuri de ţigară şi conversaţii lângă halbe de bere, aparenţele sunt mai greu de păstrat iar oamenii îşi dezvăluie caracterul, fiind nevoiţi să-şi confrunte slăbiciunile sau curajul.

Biletele (5 lei – preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari; 10 lei preţ întreg pentru adulţi) se pot achiziţiona la secretariatul Casei de Cultură a Studenţilor începând cu joi, 23 februarie, de la ora 12:00. Încasările sunt direcţionate spre susţinerea proiectului şi spre îmbunătăţirea şi reeditarea lui în viitor.

Spectacolul este realizat în cadul proiectului „Stagiunea cu Skepsis 2017”, un proiect cultural cu pronunţat caracter educaţional, prin care Grupul Skepsis îşi propune să ofere albaiulienilor, lunar, pe tot parcursul anului, o serie de spectacole de sală şi de aer liber.

Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mai multe localități din județul Alba vor avea apă potabilă cu „porția”. Zonele afectate

Bera Larisa

Publicat

în

Mai multe localități din județul Alba vor avea apă potabilă cu „porția”. Zonele afectate Luni, 1 iulie 2024, SC APA CTTA SA Alba a anunțat programul de raționalizare al apei potabile, din cauza caniculei și implicit al consumului mare de apă. Zonele afectate sunt Unirea, Noșlac, Câlnic, Gârbova, Cricău, Tibru și Craiva. Citește și:  SC […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea