Partidă de verificare, Olimpic Cetate Râșnov – Performanța Ighiu 1-0 (0-0) | În duelul divizionarelor terțe, formația condusă de Mihai Manea a cedat pe final
Aflată de ieri în cantonament la Codlea, Performanța Ighiu a susținut o întâlnire de verificare cu Olimpic Cetate Râșnov, divizionara terță plasată pe locul 11 în Seria 1, partida încheiată cu victoria gazdelor, scor 1-0 (0-0), ce au punctat prin Șimon (min. 88).
La nici 24 de ore după ce au ajuns la Codlea, ighienii au disputat o partidă amicală, a doua a iernii, Performanța reușind să reziste împotriva unui adversar aflat la alt nivel al pregătirii, mai ales din punct de vedere fizic, terenul acoperit cu zăpadă fiind un impediment serios.
Partida se părea că se va îndrepta spre o remiză albă, însă în final, vizitatorii au fost învinși, la limită, Performanța aflându-se în plin proces de reorganizare, la toate nivelurile
În căutări, gruparea din Alba a avut în componență două nume noi, fundașul stânga Ciochină (fost la Unirea Tărlungeni) și atacantul Cristian Seiwerth.
Pentru formația condusă de Mihai Manea și Raul Oargă au evoluat D. Pop – D. Mărginean, Iclănzan, I. Grozav, Ciochină (29 de ani, liber de contract, ultima dată la ACSM Codlea, fost și la Unirea Tărlungeni) – Oniche, Trifa – Coltor, Circov, S. Turuș – Cl. Oara; rezerve Cr. Seiwerth (FC Hermannstadt, junior), Buda, Oprița, Cr. Păcurar. Fetița va ajunge astăzi în cantonamentul din județul Brașov, iar M. Cristea se pregătește după un program special la Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii