Andrei Mărginean (CS Zlatna) a debutat în echipa naţională Under 17 a României | „Tricolorii”, remiză cu Cipru în meci amical
Talentatul fotbalist Andrei Mărginean, legitimat la CS Zlatna a debutat în echipa naţională Under 17 a României, mijlocaşul evoluând în ultima parte a întâlnirii amicale Cipru – România, încheiată la egalitate, scor 1-1 (1-0). Sunt şanse ca în partida de verificare de mâine, Andrei Mărginean să evolueze din primul minut în reprezentiva „tricoloră”.
Reprezentativa României formată din juniori născuți în anul 2001, care în toamnă va debuta în calificările Euro Under 17, a terminat la egalitate, scor 1-1, în primul meci internațional de pregătire din 2017. “Am vorbit cu Andrei şi era foarte fericit pentru acest debut la echipa naţională. Este ceva pentru un copil din Zlatna să i se cânte imnul şi credem în potenţialul său fotbalistic”, a declarat Ionel Danciar, antrenor CS Zlatna.
Partida s-a disputat la Paralimni, în Cipru, acolo unde tricolorii se pregătesc încă din 1 februarie, iar unicul gol al echipei antrenate de Sorin Colceag a fost marcat de Daniel Toma în minutul 78. Juniorii români ar fi putut chiar câștiga partida, aceștia având numeroase ocazii în repriza secundă, cea mai mare dintre acestea fiind în minutul 70 când Munteanu a tras în bara transversală.
Pentru acest joc, România a jucat în formula: 1. Ducan – 2. Georgescu, 6. Ștefănescu, 3. Vlad (13. Grigoraș, min. 71), 4. Chiorean – 8. Albu-cpt. (15. Mărginean, min. 71) – 7. Drăgănoaea (18. Munteanu, min. 41), 5. Matiș (16. Dumitrescu, min. 41), 10. Mitran (17. Călin, min. 54), 11. June (71. Nedelcu, min. 66) – 9. Bodea (14. Toma, min. 54) Rezerve neutilizate: 12. Șerban. Aron Girsik, accidentat, nu a fost disponibil pentru acest joc.
Rezultat final: Cipru – România 1-1 (Paraoutis 36 / Toma 78)
Cele două reprezentative de juniori se întâlnesc și joi, 9 februarie, într-un meci revanșă, programat tot la Paralimni, de la ora 15:00. Revenirea în țară va fi pe 11 februarie, iar lotul va rămâne la Buftea în cantonament pentru „dubla” cu Italia. Cele două partide se vor disputa pe 14 februarie, de la ora 15:00, și pe 16 februarie, de la ora 11:00.
Toamna va aduce primele meciuri oficiale
Reprezentativa tricoloră alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2001 se pregătește pentru primele meciuri oficiale, pe care le va disputa în turul inaugural din preliminariile Campionatului European pentru juniori Under 17 – Anglia 2018. În perioada 23-29 octombrie 2017, România va fi gazda unei grupe în care adversarele vor fi Lituania, Luxemburg și Austria. Echipele care se vor clasa pe locurile 1 și 2 și cele mai bune patru dintre formațiile care se vor clasa pe locul 3 în cele 13 serii din prima fază se vor califica în ultima fază (turul de elită).
Sursa: FRF
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii