FOTO: ”Descoperind raza Luceafărului culturii naționale”, proiect de animație derulat de Liceul Teoretic Teiuș
Elevii Liceului Teoretic Teiuș au participat la activitățile dedicate Zilei Culturii Naționale în cadrul proiectului „Descoperind raza Luceafărului culturii naționale”, derulate în perioada 13-16 ianuarie.
Obiectivele manifestărilor specifice proiectului, însușite de participanți, s-au concretizat în: aprofundarea cunoştinţelor despre universul operei lui Eminescu, dezvoltarea competențelor lectoriale, cultivarea simţului estetic prin lectură, muzică, desen, familiarizarea cu textul poetic şi epic al creaţiilor eminescene, interpretarea, într-o manieră personalizată, în limbajele altor arte, a fragmentelor sau aspectelor din opera eminesciană.
Elevii, înțelegând sensul și importanța culturii naționale, au tratat cu seriozitate implicarea în acțiuni de tipul: versuri în imagini, copacul versurilor eminesciene, recunoaște poezia, recital multilingv de poezie, traduceri în limbile franceză și engleză, creații personale (poezie, pictură, grafică, colaje), realizarea de software educaţional etc.
„Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim…” (Dan C. Mihăilescu) – idee susținută de proiectul „Descoperind raza Luceafărului culturii naționale” și implementată de cadrele didactice din aria curriculară limbă și comunicare implicate în desfășurarea evenimentului.
„Stimularea gustului pentru lectură și dezvoltarea competențelor lectoriale, competențe specifice secolului XXI, reiterate la nivel european, au reprezentat scopul principal al evenimentului. Reconfirmarea valorii culturale inepuizabile a operei lui Mihai Eminescu devine reverberarea autentică a complexității naționale și culturale specifice poporului român” a declarat prof. Marius Cosmin Pintea.
[nggallery id=3274]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii