Rămâi conectat
MA-RA-MU

Cultură Educație

IŞJ Alba, partener într-un proiect de peste 3,5 milioane de euro

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba este partener în cadrul unui proiect intitulat „Dezvoltarea resurselor umane în învăţământul preşcolar”, în valoare de aproape 3,6 milioane euro, din care peste 2,8 milioane reprezintă asistenţă finanţarea nerambursabilă prin programul POSDRU 2007 – 2013. Titularul proiectului este IŞJ Dâmboviţa, iar ceilalţi parteneri sunt Casa Corpului  Didactic Dâmboviţa, IŞJ Suceava, Mondo Consulting & Training şi Reggio Children. Din echipa de proiect a judeţului Alba fac parte prof. Eugenia Ignat –  inspector şcolar pentru învăţământ preşcolar la IŞJ Alba, ed. Veronica Suciu – directorul Grădiniţei nr. 12 Alba Iulia şi ed. Aurora Vârtei – directorul  Grădiniţei „Dumbrava minunată”.

Ieri, 14 decembrie, în sala de conferinţe a Hotelului Parc a avut loc diseminarea activităţilor derulate până acum în acest proiect, care a început la 1 noiembrie 2010. Au participat 50 de educatoare şi directorii şcolilor care au în subordine grădiniţe, prof. Eugenia Ignat şi prof. Veronica Suciu, Antonia Ferrari şi Mara Davoli – formatori ai Reggio Children Italia, prof. Angela Moldovan (care a făcut şi traducerea), iar în deschidere, şeful Centrului Cultural Italian „Giovanni Morando Visconti”, consulul onorific Gianfranco Fraccarollo, a salutat prezenţa conaţionalelor sale în România. Proiectul a fost prezentat de prof. Eugenia Ignat, care a arătat că rezultatele anticipate sunt 10 studii de caz care ilustrează bune practici europene în învăţământul preşcolar, 7 ateliere de lucru termatice, 7 seminarii de diseminare, două programe de formare a educatoarelor, 24 de programe de dezvoltare profesională care includ şi o săptămână de fomare în Italia pentru un total de 480 de educatoare, din care 50 vor fi din judeţul Alba, înfiinţarea unei grădiniţe-pilot la Târgovişte etc.

*Teoretic, un schimb de experienţă util, practic…

Directoarea Veronica Suciu a spus că grădiniţele din cele 3 ţări au fost construite astfel încât acestea să reprezinte o transpunere în miniatură a oraşului: toate sălile de grupă au acces la atelierele grădiniţei, la grădinile interioare şi exterioare şi la holul central, folosit pe post de „piaţă”, unde este un loc de întâlnire şi socializare, având loc activităţi comune, iar copiii circulă liberi dintr-o clasă în alta. Pereţii exteriori sunt confecţionaţi din sticlă, permiţând nu doar un iluminat mai bun, ci şi un contact vizual permanent cu mediul înconjurător, care devine astfel un al treilea educator, copiii putând percepe mai uşor transformările naturii, sunete, culori etc. Spaţiul interior este
generos, luminos, viu colorat, nu fad, ca în majoritatea grădiniţelor noastre, fiind amenajate mici ateliere unde preşcolarii se joacă individual sau în grupuri. O „atelieristă”, un artist plastic, le dezvoltă copiilor diverse limbaje artistice şi creativitaeta: pictură, modelaj, desen, muzică etc., iar în atelierul „Rază de lumină, cei mici explorează lumina, umbrele, formele proiectate de diverse lămpi. Nu lipsesc nici oglinzile, astfel că preşcolarii pot să-şi vadă singuri chipul ca să deseneze un portret, nefiind necesar ca educatoarea să-i înveţe, de exemplul poziâia ochilor. De asemenea, toate grădiniţele au grădini, unde copiii îşi plantează şi îşi cresc singuri propiile plante, observându-le ciclul de viaţă. De altfel, multe dintre activităţi, indiferent de starea vremii, se desfăşoară în aer liber, chiar şi servirea mesei. În Spania, elevii s-au transpus în locul unor persoane imobilizate în scaun cu rotile. Dacă la început s-au bucurat că „fac o tură”, apoi s-au îngrijorat că nu pot să se joace cu mingea, dacă sunt imobilizaţi în cărucior, manifestând în final empatie faţă de persoanele cu handicap locomotor. Copiii învaţă singuri jucându-se, experimentând simţuri, gusturi, mirosuri, culori, chiar şi cu riscul unor mici accidente, fără însă ca educatoarele să fie trase la răspundere.

Din păcate, doar o mică parte din aceste experienţe pozitive vor putea fi aplicate şi la grădiniţele noastre, din cauza mentalităţii învechite a personalului din sistem, pentru că programa şcolară şi legislaţia nu permit acest lucru şi din lipsa banilor pentru investiţiile necesare.

Robert GHERGU

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

VIDEO | Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități

Ziarul Unirea

Publicat

în

Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități 3 Decembrie marchează, pe întreg mapamondul, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități. Este ziua în care fiecare dintre noi poate deveni mai conștient […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea