Ion Dumitrel: Am o părere bună despre Dacian Cioloș, dar am înțeles, în campanie, că nu îi place de PNL
Prim-vicepreședintele PNL Alba Ion Dumitrel a declarat, sâmbătă, că are în continuare o părere bună despre Dacian Cioloș, însă a înțeles în campania electorală că fostului premier nu îi place de PNL, fiind adus cu forța, altfel s-ar fi implicat mai mult, însă consideră că nu este vinovat de scorul obținut de partid.
”Eu am avut și am o părere bună despre Dacian Cioloș și îl cunosc de mult timp. În campanie, însă, am înțeles că lui Cioloș nu îi place de PNL pentru că, dacă îi plăcea, se implica alături de noi. Eu am fost derutat, inclusiv la început, și nu am înțeles deloc dacă dânsul a dorit sau nu să fie alături de noi. Sentimentul meu a fost că el a fost adus cu forța, dar nu știu de cine. Eu nu îmi schimb părerea despre oameni dacă am trecut printr-o perioadă de genul acesta. Părerea mea despre el rămâne aceeași pe care am avut-o și înainte de a fi dânsul candidatul nostru de prim-ministru”, a spus președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, fiind contactat de ziarulunirea.ro.
Fiind întrebat dacă asocierea liberalilor cu Dacian Cioloș a diminuat scorul partidului, așa cum a declarat fostul deputat PNL Ioan Oltean, Ion Dumitrel a afirmat că în județul Alba sigur nu.
”Nu trebuie să găsim vinovat pe cineva de care, hai să spunem așa, partidul s-a rugat să vină lângă el la un moment dat. Nu are nicio vină din punctul meu de vedere și mă refer la dânsul ca om”, a spus Ion Dumitrel.
După ce deputatul PNL, Mihai Voicu, a lansat un atac dur la adresa lui Dacian Cioloș, spunând că este cauza pentru care partidul a pierdut alegerile parlamentare, un alt liberal, Ioan Oltean, îl critică pe fostul premier.
Fostul deputat PNL Ioan Oltean a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că asocierea liberalilor cu Dacian Cioloş în campania electorală pentru alegerile parlamentare a fost de natură a aduce deservicii formațiunii şi de a-i diminua scorul electoral
Ion Dumitrel opinează că liberalii nu vor pierde membri și nici lideri după ce Călin Popescu Tăriceanu a lansat o scrisoare deschisă prin care îi invită în ALDE.
”E o imensă diferență între PNL și ALDE. Nu! Așa ceva nu cred! Sunt partide mărunte făcute pentru ambiția unor domni. Cum este cazul și celorlalte partide mici pe care le vedem în țară. Invitația nu va fi onorată”, a spus prim-vicepreședintele PNL Alba, fiind întrebat dacă vor fi liberali care vor trece în partidul condus de Tăriceanu și Constantin.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii