Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

Bărbat din Roșia Montană condamnat la 7 ani de închisoare pentru omor – L-a înjunghiat, de mai multe ori, un consătean. Victima a murit în drum spre spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Cosmin Sabin Onisie, în vârstă de 33 de ani, din Roșia Montană, a fost condamnat de magistrații de la Tribunalul Alba la 7 ani de închisoare, pentru omor. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

judecator-justitie”Solutia pe scurt: În baza art. 188 Cp, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul O. C. S., …, arestat preventiv în cauză, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa de: – 7 ani închisoare În baza art. 67 alin. 2 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c Cp. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp, în condiţiile art. 65 alin. 3 CP. În baza art. 72 alin. 1 Cp deduce din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 4.07.2016 la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cpp menţine măsura arestării preventive. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat şi în baza art. 5 alin. 5 din aceeaşi lege, aduce la cunoştinţa acestuia că probele biologice vor fi folosite pentru obţinerea şi stocarea profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Constată ca moştenitorul victimei, numitul C. M. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 404 alin. 4 lit. f Cpp dispune restituirea către moştenitorul victimei, numitul C. M. C., a următoarelor bunuri aparţinând victimei Z.Ş.: – un portmoneu piele, cartea de identitate a victimei, card de credit, o brichetă şi suma de 128 lei, ridicate de la Spitalul orăşenesc Abrud – plic de hârtie nr.5, sigilat cu sigiliu autocolant; – o cămaşă de culoare albastru deschis, ridicată de la morga Spitalului orăşenesc Câmpeni – sac de hârtie nr.1 sigilat cu sigiliu autocolant; – o faţă de masă de culoare alb cu albastru, găsită lângă victimă, ridicată de la morga Spitalului orăşenesc Câmpeni – sac de hârtie nr.2 sigilat cu sigiliu autocolant; – o pereche de pantaloni de culoare neagră, ridicată de la morga Spitalului orăşenesc Câmpeni – sac de hârtie nr.3 sigilat cu sigiliu autocolant; – o pereche de pantofi de culoare neagră, ridicată de la morga Spitalului orăşenesc Câmpeni – sac de hârtie nr.4 sigilat cu sigiliu autocolant, depuse în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Alba. În baza art. 274 Cpp obligă pe inculpatul O. C. S. la plata sumei de 3200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 2740 lei a fost ocazionată în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 28.12.2016”, se arată în minuta publicată pe portalul instanței.

Reamintim că bărbatul a fost reținut după ce, în noaptea de 3 iulie 2016, în jurul orei 22.00, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii purtate cu consăteanul, i-a aplicat acestuia două lovituri cu un obiect tăietor-înţepător în urma cărora victima a suferit leziuni corporale care au necesitat transportarea sa la Spitalul Orăşenesc Abrud, unde i s-a constatat decesul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea